Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Parcări şi zone de refugiu pentru ca şoferii din Ucraina să aibă unde să se odihnească

News bucovina

Poliţiştii suceveni au identificat mai multe parcări şi zone de refugiu pentru ca şoferii din Ucraina să aibă unde să se odihnească, iar aceştia vor putea primi şi un ceai cald, o cafea sau o gustare, potrivit news.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, zilnic, 25 de echipaje de poliţie rutieră dar şi poliţişti de ordine publică desfăşoară activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere generate de oboseala la volan.

Astfel, sunt organizate puncte fixe pe principalele artere de deplasare de pe raza judeţului (DN 2, DN2E, DN17 dar şi pe alte segmente de drum) şi în colaborare cu unităţi de alimentaţie publică au fost identificate parcări şi zone de refugiu unde şoferii aflaţi în tranzit să aibă posibilitatea să se odihnească.

O atenţie deosebită s-a acordat şoferilor din Republica Ucraina în condiţiile consumului psihic şi fizic la care au fost supuşi, riscul de oboseală şi surmenaj fiind unul crescut şi generând un risc rutier ridicat pentru familiile lor greu-încercate dar şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Pentru a reduce riscul producerii de accidente de circulaţie, au fost stabilite locuri de parcare pentru şoferii ucraineni, unde agenţii de poliţie îi îndrumă să servească un ceai cald, o cafea, o gustare, sau dacă au nevoie de cazare”, a anunţat IJ Suceava.

Astfel, parcările respective sunt: pe DN 17, la intrare în Gura Humorului, parcare “Rubin”, interval orar 06:00 – 14:00,  la Câmpulung Moldovenesc, parcare „24 h”, vis-a-vis de Popas “La Baciu”, interval orar 14:00 – 22:00, după Vatra Dornei, parcare „Autoturist”, interval orar 22:00 – 06:00, şi pe DN 2, după Fălticeni, parcare „Cannay”, interval orar 07:00 – 10:00 şi 16:00 -19:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *