Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Peste 74% din cadrele medicale din Gura Humorului s-au vaccinat anti-Covid. În top sunt și cele din Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc

Inquam Photos/George Calin
" "

Cele mai multe cadre medicale, 74,52%, s-au vaccinat împotriva Covid-19 în Gura Humorului. Din 365 de angajați din sistemul sanitar arondați centrului de vaccinare de la Spitalul Gura Humorului s-au vaccinat 272.

Pe locul doi, cu 65,10% , este Rădăuți, cu 625 de cadre medicale vaccinate, din 960, iar pe locul trei este Câmpulung Moldovenesc, cu 64%, respectiv 416 cadre medicale vaccinate, din 650 arondate centrului de la Spitalul Municipal.

" "
" "

Cea mai redusă rată este la Vatra Dornei, unde din 570 de cadre medicale care lucrează în sistemul sanitar public și privat s-au vaccinat 175, adică 30,70%, apoi la Fălticeni, unde s-au vaccinat 252 dintre cei 785 de angajați din sistemul sanitar, adică 32,10%.

La centrul organizat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava s-au vaccinat în această primă etapă a campaniei de imunizare 1.818 persoane, din 4.188 eligibile, ceea ce înseamnă 43,4%, iar la Siret procentul este de 41,22, fiind vaccinate 202 cadre medicale, din 490 eligibile.

Etapa I de vaccinare se încheie în județul Suceava cu imunizarea prin vaccinare a mai puțin de jumătate dintre cadrele medicale din sistemul public și privat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, la sfârșitul zilei de 14 ianuarie în județ erau vaccinate 3.760 de persoane, dintre cele 8.008 cadre medicale care lucrează în spitalele publice și private, medici de familie, angajați din farmacii, cabinete stomatologice, cabinete medicale individuale, laboratoare etc.

De vineri, 15 ianuarie, a început a doua etapă de vaccinare. Pentru această etapă, în județul Suceava sunt eligibile pentru vaccinare 24.063 de persoane, din care 7.798 (circa 30%) și-au exprimat dorința de a se vaccina.

Modalitățile de programare sunt următoarele: persoanele cu vârsta peste 65 de ani se pot înscrie individual sau prin aparținători direct pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro sau telefonic, prin call center, la numărul de telefon 021 414 44 30, precum și prin direcțiile de asistență socială din primării. Menționăm că aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului.

Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, se înscriu prin intermediul medicului de familie, prin call center sau prin direcțiile de asistență socială din primării, iar persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și din centrele rezidențiale – prin intermediul administratorului.

Personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale se înscrie prin intermediul angajatorului, care poate face înscrierea fie pe platformă, fie prin call center.

La înscriere sunt necesare următoarele date: nume, prenume, seria și numărul cărții de identitate, CNP, număr de telefon și o adresă de mail pentru comunicarea datei, orei și centrului de vaccinare la care solicitantul este programat pentru administrarea primei doze de vaccin și a celei de rapel.

Subliniem că vaccinarea anti-Covid19 este gratuită, voluntară și necondiționată, potrivit monitorulsv.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *