Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Peste 80 hectare de vegetaţie arse în 13 incendii, în ultimele 24 de ore

Inquam Photos / Octav Ganea

Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore la stingerea unui număr de 13 incendii, dintre care opt de vegetaţie uscată, în care au ars 80 de hectare de teren, 20 de ari de plantaţii de molid şi resturi de exploatare forestieră, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

Cele mai mari suprafeţe arse s-au înregistrat în satul Ruşi, comuna Forăşti, respectiv 50 de hectare de vegetaţie uscată, unde flăcările, ”alimentate de vântul puternic”, au pus în pericol 12 locuinţe.

A doua intervenţie majoră a avut loc în comuna Ipoteşti, unde a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 10 hectare, fiind puse în pericol un depozit de cauciucuri, un depozit de biciclete şi un hangar de avioane.

Alin Găleată a mai precizat că aceste misiuni au necesitat o concentrare mare de forţe şi mijloace, atât din partea pompierilor militari, cât şi din cea a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, a lucrătorilor Direcţiei Silvice şi a altor instituţii, pentru a putea limita propagarea focului, uneori în condiţii extreme, pe terenuri accidentate şi greu accesibile şi pe fondul lipsei resurselor de apă.

Potrivit ISU Suceava, incendiile au solicitat la maxim capacitatea de intervenţie şi de coordonare a pompierilor pentru ca situaţia să nu fie scăpată de sub control, fiind puse în pericol, pe lângă gospodării, şi fonduri forestiere.

ISU Suceava atrage atenţia că înmulţirea acestor incendieri poate afecta acţiunea pompierilor militari la alte misiuni specifice, pentru ultimele intervenţii fiind mobilizate forţe şi mijloace de la toate subunităţile pompierilor militari din judeţ, pentru a asigura reuşita, potrivit Agerpres.

Pompierii militari au intervenit şi săptămâna trecută la alte şapte incendii de vegetaţie uscată, în care au fost afectate 14 hectare de terenuri în diferite localităţi ale judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *