Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Un bărbat cu test COVID-19 pozitiv a venit de la Londra şi a încercat să eludeze triajul epidemiologic

unsplash.com

Un sucevean vaccinat, dar cu test pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2, a ajuns, joi, de la Londra pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” şi a încercat să evite triajul epidemiologic, a informat directorul DSP Suceava, Ioana Olivia Vlad.

Sursa citată a precizat că bărbatul în vârstă de 47 de ani, originar din judeţul Suceava, a călătorit cu avionul pe ruta Londra – Suceava şi a fost depistat infectat cu SARS-CoV-2 de personalul DSP Suceava care efectua triajul epidemiologic al călătorilor. Bărbatul a încercat să evite trecerea prin triajul epidemiologic, nu a reuşit acest lucru, iar la solicitarea angajaţilor DSP Suceava a prezentat dovada de vaccinare, dar şi testul RT-PCR pozitiv, efectuat înainte de îmbarcare.

Angajaţii DSP Suceava de la triajul epidemiologic al aeroportului au luat imediat măsura izolării persoanei, au solicitat serviciul de ambulanţă pentru a recolta de urgenţă proba pentru un test PCR şi, de asemenea, trimiterea pentru secvenţiere genomică. Totodată, s-a luat măsura identificării persoanelor care au călătorit în imediata apropiere a persoanei infectate cu ajutorul serviciului de îmbarcare al aeroportului, respectiv 30 călători, potrivit Agerpres.

În cel mai scurt timp aceştia au fost contactaţi telefonic, în cadrul anchetei epidemiologice pe care DSP Suceava a declanşat-o în acest caz, conform procedurilor legale. „Direcţia de Sănătate Publică Suceava atenţionează cetăţenii care sosesc indiferent pe ce cale, rutieră sau aeriană, în România, să respecte întocmai legislaţia în vigoare, privind condiţiile de călătorie în perioada pandemiei de COVID-19, să nu încerce să eludeze sau să încalce regulile sanitare stabilite, pentru a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor cu care călătoresc sau care îi aşteaptă cu drag acasă„, a transmis directorul DSP Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *