Skip to content
Economic Politică Puterea Știrilor Video

Suciu, BNR: UE interzice Băncii Centrale să accepte sugestii și recomandări. Nu e vorba de aroganță

PSNews

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a fost invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, moderată de redactorul-șef PSNews.ro, Marinela Angheluș.

Una din temele abordate în cadrul interviului a ținut de controversa și schimbul acid de replici dintre reprezentanții BNR, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, și voci importante din PSD, precum ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, președintele partidului, Liviu Dragnea, dar și alți reprezentanți ai coaliției aflate la guvernare, cum ar fi senatorul ALDE, Daniel Zamfir.

În legătură cu aceste acuze reciproce lansate în spațiul public și cu ”războiul” dintre BNR și PSD, purtătorul de cuvânt al Băncii Centrale a declarat:

BNR nu este în război cu nimeni.

Dacă sunt alții în război cu Banca Centrală, nu știu, nu am această evaluare, dar, cu certitudine, noi nu sntem în război cu nimeni.

Ce face BNR este să răspundă punctual, cu argumente, oricăror informații, întrebări sau fake-news (pentru că unt prea multe fake-news-uri în momentul ăsta) care vizează problemele cu care se ocupă Banca Națională.

Și nu o facem pentru a brava, a fi aroganți sau a contrazice cu orice preț.

Este datoria noastră, pe baza legii de funcționare a BNR, avem obligația de a pune la dispoziția societății date corecte și analizele riguroase pe care le fac zecile, sutele de specialiști care sunt în Banca Națională.

Așa că suntem obligați să dăm aceste detalii.

Îmi e greu să răspund eu pentru deranjul altora – dacă cineva se simte deranjat, să spună.

Am văzut și noi postări mai aprige și mai virulente legate de ce face sau nu face Banca Națională, care sunt complet deplasate. Noi am încercat să răspundem punctual la fiecare dintre ele.

Faptul că a existat și se menține în continuare o anumită tensiune în piețele valutare și interbancare  este o realitate, pe care nu noi am produs-o și în consecință nici nu putem să o liniștim pe deplin, oricât a vrea.

E o realitate pe care anumite decizii administrative și condiții economice au indus-o și pe care nu o putem ocoli – nici noi, nici nimeni altcineva.

BNR este o instituție solidă, cu un statut de independență bine definit, care este obligată să respecte acest statut de independență, indiferent cine și ce spune.

Independența BNR este una bine stipulată, inclusiv în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Acolo nu numai că se cere BNR să fie independentă față de orice altă instituție a Statului, dar se interzice Băncii Naționale să accepte orice sugestie, recomandare sau orice mesaj de genul acesta, care vine din partea unei alte entitățipublice sau din societatea civilă.

Există o independență atât de riguroasă și de bine definită în Tratatul de aderare, care este document constituțional, la limită, pentru România, încât BNR este obligată să își facă treaba, așa cum crede de cuviință, pentru respectarea obiectivelor fundamentale: stabilitatea financiară și stabilitatea prețurilor.

Când există decizii care afectează aceste lucruri, trebuie să acționăm și să vorbim despre ele – asta facem în perioada asta”.

Puteți viziona ma jos această declarație, începând de la momentul 0:20 și până la minutul 3:50.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *