Suedia – Cel puțin 10 victime în urma celui mai grav atac armat din istoria țării

Sursă foto: Pixabay

Cel puțin zece persoane au fost ucise marți într-un schimb de focuri într-o școală din orașul Örebro, în ceea ce premierul Suediei a descris drept cel mai grav atac armat în masă din istoria țării.

Poliția suedeză a declarat că bănuiește că suspectul – un bărbat – se numără printre morți. Polițiștii spun că făptașul a acționat singur, dar au adăugat că ancheta se află încă în stadiu incipient. În prezent, atentatul nu ar avea un motiv terorist, scrie Euronews.

„Lucrăm cu serviciile secrete, dar din câte știu, este vorba de o persoană necunoscută”, a declarat șeful poliției locale, Roberto Eid Forest.

Acesta a adăugat că autoritățile nu au putut fi „mai precise” cu privire la numărul de decese și că acțiunea de identificare a victimelor este în curs.

Atacul a avut loc la școala pentru adulți Risbergska, una dintre cele mai mari din zpnă.

Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a declarat că este o „zi dureroasă pentru întreaga Suedie”, adăugând că operațiunea poliției este în curs.

Mass-media din Suedia a raportat anterior că spitalul local și-a golit camera de urgență și unitatea de terapie intensivă pentru a găzdui victimele.

Poliția a îndemnat publicul să stea departe de zona Västhaga din Örebro sau să rămână acasă.

Presa locală a relatat că Școala Risbergska a fost anterior un liceu transformat într-un centru municipal pentru educarea adulților de peste 20 de ani. Aproximativ 2.000 de elevi frecventează această instituție.

Citește mai multe AICI.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: