Suedia – Malmö se pregăteşte pentru Eurovision sub atentă supraveghere

Sursă foto: Freepik.com
Sursă foto: Freepik.com

Malmö, al treilea oraş ca mărime din Suedia, se pregăteşte să găzduiască Eurovision la începutul lunii mai în condiţii de securitate tensionate, pregătit să stopeze perturbări atât în interiorul, cât şi în afara locului de desfăşurare, potrivit AFP.

În oraşul din sudul ţării, cu 362.133 de locuitori – şi 186 de naţionalităţi – se intensifică lucrările pentru a asigura fiabilitatea transportului public în jurul evenimentului din 5-11 mai, logo-urile acestei a 68-a ediţii începând să se răspândească timid.

Dar multe dintre pregătiri au loc în culise, din cauza înteţirii ameninţărilor.

„Avem conflictul dintre Israel şi Hamas, războiul din Ucraina care afectează Suedia şi există un risc crescut de trafic de influenţă şi de atacuri cibernetice”, a declarat pentru AFP Ulf Nilsson, şeful securităţii oraşului, Ulf Nilsson. „Trăim vremuri tulburi”.

În faţa acestor tensiuni şi în condiţiile în care Suedia şi-a ridicat nivelul de alertă vara trecută în urma unor acte de profanare a Coranului, poliţia se declară pregătită să acţioneze.

„Nu ne este necunoscut faptul că multe conflicte din întreaga lume pot afecta munca noastră şi viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Malmö”, remarcă purtătorul de cuvânt al poliţiei, Niels Norling.

În oraş, unde trăieşte o mare parte din populaţia suedeză de origine palestiniană, conflictul dintre Israel şi Hamas a adăugat o nouă dimensiune pregătirilor.

„Nu putem spune direct că ne creează mai multe probleme, dar acestea sunt variabile noi de care trebuie să ţinem cont în activitatea noastră”, spune poliţistul. „Cu câteva luni înainte de eveniment, aveam deja cereri de autorizare pentru organizarea de mitinguri, fie în sprijinul participării Israelului, fie în semn de protest”, adaugă el.

Din partea televiziunii publice SVT, care organizează evenimentul împreună cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), sunt luate în considerare toate scenariile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: