Skip to content
Opinii

Sufrageria lui Oprea și mizeria din bucătăria PSD

Taman când mă pregăteam să spun că PSD a ajuns rău și mai jos de atât nu se poate, coana Vasilica Dăncilă a sărit să mă contrazică. S-a întâmplat în seara alegerilor, după rezultatul catastrofal de la prezidențiale. Bomboana pe coliva social-democraților a pus-o generalul “Izmene”, zis și “interesul național”, care i-a lăsat muți pe toți baroneii roșii, amorțiți oricum de rezultatele exit-poll.  De fapt i-a dat pe spate doamna Dăncilă, prezentându-le proaspătul lor coleg, vicepreședinte PSD Gabriel Oprea!

Radiografia partidului scoate la iveală un pacient aflat în moarte clinică, găunos, mâncat pe dinauntru de luptele pentru putere și făcut de râs în public de toate non-valorile promovate în ultima vreme. Toate astea par să nu fi fost de ajuns. La anunțul dezastrului electoral de duminica seara, fiecare părea că are agenda proprie. Dăncilă vorbea despre reușita de a păstra votanții de stânga. Amesteca mere cu pere, într-o matematică doar de ea înțeleasă. Bădălău clama victoria zdrobitoare de la el din județ, uitând să amintească de episodul cu doi de π trimisi diasporei, care tocmai strivise PSD. Firea îndemna la pace și cumpătare, în vreme ce omul său de casă, vicele Aurelian Bădulescu, înfiera pe la televiziuni activitatea staff-ului de campanie. Marginalizatul Liviu Pleșoianu călărea turbat platforma lui Mark Zuckerberg, cerând demisia Vasilicăi și a tuturor celor din garda ei.

În tot acest iureș, Codrin Stefănescu era și el cu treaba lui. Pitit la umbra zidurilor din Kiseleff, precum un Quasimodo contemporan, îndesa o bombă cu ceas în sediul PSD. De fapt cred că vorbim de câteva tone de Trinitrotoluen, pe care le plantase acolo de zile bune. Așa s-a ițit Gabriel Oprea printre poporul pesedist aflat în plin proces de sfârtecare politică, de mână cu fratele Codrin. Iar fitilul bombei “cu izmene” l-a aprins tot Dăncilă, când, l-a o televiziune de casă, a făcut anunțul: “colegul nostru Gabi Oprea este vicepreședinte. Face parte din biroul central, ca urmare a protocolului încheiat cu sindicatele…”. Case closed, vorba naivului comisar Aurelian Șoric de la Piatra Neamț, de care a râs o țară-ntreagă.

Pe lângă iureșul iscat în PSD, de care personal nu-mi pasă, mișcarea reprezintă o gravă încălcare a legii. Legea 62/2011, spune la art 2 că: Organizațiile sindicale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale. Organizațiile sindicale nu pot desfășura activități cu caracter politic!! Deci echipa Dăncilă-Codrin și cine o mai fi în spate și-a pus partidul în cap, dar a ignorat și legea. Numai ca să-l bage pe Oprea în partid pe ușa din dos. Adică pe acolo pe unde același personaj ieșise din politică, având pe conștiință moartea unui polițist și 2 dosare penale de coadă. De ce a făcut Dăncilă această manevră ? De ce avea nevoie PSD-ul, care promitea reformarea, de “sufrageria” unui personaj hulit de toată lumea? Asta numai Dăncilă știa. Eu cred că de la asta i s-a și stins lumina și i s-a tras preșul de sub picioare atât de repede!

Rămâne totuși întrebarea, de unde nevoia asta disperată a unui personaj precum Gabriel Oprea de a se întoarce în lumina reflectoarelor?! E atâta emoție negativă creată în jurul său, încât pentru orice partid ce și l-ar asuma, e sinucidere curată. Și totuși omul o forțează! Pentru bani sigur n-o face! Are cât pentru 10 generații, doar cu ce e trecut în declarația de avere. Dacă mai pun și ce vorbește lumea…nici 10 guri nu i-ar ajunge să toace tot. Singura explicație rămâne Beția Puterii! Sindromul acela straniu, ce lovește în ceafa alesului de cum amușinează funcția grea în stat. Oprea s-a dedulcit grav la mirajul acestor funcții și a avut cohorte de slugi politice care făceau sluș în fața sa. De la oameni de partid, la colonei și generali cu multe stele care îi simțiseră nevoia de preamărire. De pe acest piedestal a căzut Oprea, nu în rândul oamenilor obișnuiți, ci în dizgrație. Probabil sute sau mii de slugi l-au ignorat complet din momentul acela, iar asta l-a terminat psihic. Nu-i mai răspundeau la telefon, nu-l mai serveau, ba poate că-i dădeau chiar și cu flit. Iar această frustrare l-a transformat într-un animal de pradă, un reptor disperat de pradă, un zombie în căutarea antidotului. Care antidot se cheamă Puterea Politică. Și uite cum un PSD sfârtecat de lupte intestine, sângerând electoral și pierdut în spațiu a fost victima perfectă pentru general. Care vrea să își tragă acum prada în sufrageria sa celebră…

1 comentariu la “Sufrageria lui Oprea și mizeria din bucătăria PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *