Primăria Sectorului 6 a obținut 176.888.260 de lei, echivalentul a 35,3 milioane de euro, prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027, pentru construcția de la zero a două grădinițe și reabilitarea a 17 blocuri de locuințe.
Cele patru contracte de finanțare au fost semnate marți, 17 iunie, iar suma nerambursabilă obținută într-o singură zi din fonduri europene este una fără precedent.
„Foarte tare! Ce echipă faină mi-am făcut! Colegii de la Direcția de Fonduri Externe au adus Sectorului 6 peste 176 de milioane de lei, bani nerambursabili. Sunt pentru obiective de investiții în executare sau finalizate, care până acum au fost susținute din bugetul local sau din împrumuturi bancare. Acești bani ne oferă o gură de aer să continuăm în forță cu restul proiectelor.
Am făcut bine că am transformat serviciul de Fonduri Externe, cu 7 angajați în 2020, într-o Direcție Generală cu 25 de angajați profesioniști”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Banii sunt pentru blocuri anvelopate și grădinițe nou construite
Cele patru contracte de finanțare sunt pentru construcția de la zero a două grădinițe și reabilitarea a 17 blocuri de locuințe.
Astfel:
Pentru Grădinița din incinta Școlii „Sf. Constantin și Elena”
- Au fost obținuți 21.594.937 de lei, nerambursabili
- La acești bani se adaugă 5,3 milioane de lei, contribuția Primăriei Sectorului 6.
Grădinița este gata, finalizată, și va fi dată în folosință în toamnă, la începutul noului an școlar. Se află pe Aleea Lunca Cernei nr. 3, are 6 săli de clasă spațioase și va putea primi în total 120 de copii.
Pentru Grădinița „Constantin Brâncuși”
- Au fost obținuți 14.588.742 de lei, nerambursabili
- La această sumă se adaugă 3,6 milioane de lei, contribuția Primăriei Sectorului 6
Grădinița se află pe Str. Valea Oltului nr. 141, iar lucrările sunt avansate. Totul va fi gata la finalul anului. Noua clădire va avea 4 săli de clasă cu o capacitate totală de 80 de locuri.
Pentru reabilitarea a 17 blocuri
- Au fost semnate două contracte de finanțare în valoare totală de 140.704.580 lei, bani nerambursabili.
- 3,7 milioane de lei este contribuția Primăriei pentru acest calup de lucrări.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News