Skip to content
Politică

Sumă uriașă pentru dezvoltarea stațiunilor Eforie Sud și Eforie Nord DOCUMENT EXCLUSIV

oferte-vacante-interturism.ro

Consiliul Local Eforie se pregătește să cheltuiască aproximativ 4 milioane euro (17.782.638 lei) pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement din stațiunile Eforie Sud și Eforie Nord. Așa cum veți afla, acțiunea face parte dintr-un proiect vast, ”Strategia integrată de dezvoltare urbană a polului național de creștere – zona metropolitană Constanța”, care prevede cheltuirea unei sume de-a dreptul uriașe – nu mai puțin de 92.550.659 milioane euro! –, în perioada 2017-2023, pentru dezvoltarea orașului Eforie și a celor două stațiuni aferente.

PSnews.ro vă prezintă, în exclusivitate, anunțul de licitație 29127 din 25 aprilie 2018, prin intermediul căruia Consiliul își detaliază intențiile edilitare.

Proiect de 17.782.638 lei

Potrivit acestuia, ”Obiectul contractului îl reprezintă proiectare și execuție lucrări de construcții de clădiri, constând în Servicii de realizare PT, DDE și asistență tehnică din partea proiectantului și Lucrări de construcții utilaje și echipamente pentru obiectivul de investiții ‹Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea Eforie Sud/Eforie Nord› urmând a fi realizate următoarele activități: – întocmirea documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborarea proiectului tehnic (PT) și a detaliilor de execuție (DDE), asistență tehnică proiectant pe perioada executării lucrărilor; – lucrări de construcții clădiri, restaurare și reparații curente; – lucrări de amenajare peisagistică, amenajare locuri de joacă/recreere și trotuare, realizare fântâni arteziene, realizare iluminat ambiental/stradal; – lucrări auxiliare conducte de apă, realizare de tuburi de protecție pentru cabluri, realizare infrastructură și transmisie date”. Valoarea estimată totală a lucrărilor se ridică la o sumă considerabilă: 17.782.638 lei, echivalentul a 3.813.561 euro.

Criteriul de atribuire NU este prețul cel mai mic!

Cel puțin interesant este că, potrivit documentului prezentat, criteriul de atribuire nu este ”cel mai scăzut preț”, ci, cităm, ”cel mai bun raport calitate-preț”, care se calculează în funcție de trei criterii: prețul (90%), experiența profesională a arhitectului (5%) și experiența profesională a managerului (5%). Așa cum observați, modul în care se statuează ”cel mai bun raport calitate-preț” prezintă o serie de neclarități evidente, iar documentul nu este destul de explicit în acest sens:”Detalii privind aplicarea algoritmului de calcul: Experiența deținută de managerul/coordonatorul de proiect în funcții similare privind contractele care au avut ca obiect proiectare și execuție lucrări construcții civile”Pe de altă parte, documentul nu oferă nicio informație privitoare la durata contractului.

Proiecte de 100 milioane de euro

Totodată, PSnews.ro vă prezintă lista detaliată a celor 38 de proiecte subsumate ”Strategiei integrate de dezvoltare urbană a polului național de creștere – zona metropolitană Constanța”, proiecte care vizează, în integralitate, orașul Eforieși cele două stațiuni adiacente. Prețul total estimat al acestor acțiuni programate pentru perioada 2017-2023 – construcții, reabilitări și dezvoltări ale infrastructurii, înlesnirea și încurajarea turismului, achiziții de sisteme video de supraveghere, creșterea eficienței energetice ș.a.m.d. – se ridică la o sumă cel puțin exorbitantă: 430.999.168, 21 lei, echivalentul a 92.550.659 milioane euro. Conform documentului pe care-l prezentăm mai jos, banii vor proveni din ”fonduri europene/buget local/buget de stat/alte fonduri”.

Consiliul Local Eforie

Din 2016, primarul orașului Eforie este liberalul Robert Nicolae Şerban. PNL deține frâiele majorității în Consiliul Local, în condițiile în care beneficiază de voturile a 9 consilieri, în timp ce PSD are 4, iar PMP doar 2. Interesant este că viceprimarul – Dănuț Chiparu – e membru PRM. Robert Nicolae Șerban l-a învins, în 2016, pe fostul primar al orașului, pesedistul Ovidiu Brăiloiu, care, în vara lui 2017, avea să fie găsit mort în camerea unui hotel bucureștean. Ovidiu Brăilou era fratele senatorului PSD Liviu-Tit Brăiloiu, fost prefect în 2009.

1 comentariu la “Sumă uriașă pentru dezvoltarea stațiunilor Eforie Sud și Eforie Nord DOCUMENT EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *