Transferurile personale de bani din stăinătate înspre România au crescut pentru al dolilea an consecutiv și au atins anul trecut 4,43 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
România este pe prima poziția în UE în funcție de intrările din transferuri personale din 2019.
În 2022, românii din străinătate au trimis cu peste 14% mai mulți bani în țară decât în 2021, când valoarea transferurilor a fost de 3,87 miliarde de euro. Recordul istoric a fost atins în 2008, când românii au trimis în țară 5,15 miliarde de euro.
După România, care ocupă prima poziție, cele mai mari intrări de transferuri personale au fost, în 2021, în Spania (2,98 miliarde de euro) și Polonia (2,87 miliarde de euro).
Cele mai mari surplusuri la nivelul transferurilor (intrări minus ieșiri) au fost înregistrate în România (+3,63 miliarde de euro) și Croația (1,88 miliarde euro). Cele mai mari deficite sunt în Franța (-12,76 miliarde de euro) și Spania (-7,42 miliarde de euro), unde se află un număr semnificativ de imigranți români. De menționat este faptul că datele pentru Germania lipsesc. Cea mai mare economie europeană are, în general, un deficit important de transferuri.
În 2022, transferurile personale s-au soldat cu un excedent pentru 9 țări din UE, adică intrările au depășit ieșirile. Dintre aceste țări, 4 au raportat un excedent reprezentând mai mult de 1% din PIB, respectiv: Croația (2,8% din PIB), Bulgaria (1,4%), Portugalia (1,4%) și România (1,3%).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News