UPDATE 16:15
Președintele Klaus Iohannis, live la Palatul Cotroceni în cadrul Summitului Inițiativei celor Trei Mări.
UPDATE 13:57
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, după întrevederea cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului Celor Trei Mări, că apreciază sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil.
„Am avut o întrevedere de substanţă cu Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului I3M, la Bucureşti. Apreciez sprijinul său continuu pentru o soluţie în favoarea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Am discutat, de asemenea, despre situaţia de securitate şi extinderea Uniunii Europene”, a scris preşedintele pe X.
UPDATE 13:00
Primele imagini cu Președintele României, Klaus Iohannis, și Președinta R.Moldova, Maia Sandu , din cadrul Summitului Inițiativei celor 3 Mări. Președintele a dat detalii pe platformele de socializare despre cum a decurs discuția cu Maia Sandu, adăugând imagini din cadrul întâlnirii.
Klaus Iohannis a mai precizat pe platformele de socializare faptul că a felicitat R. Moldova pentru că a devenit stat participant asociat.
De altfel, și Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a avut astăzi o întrevedere cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la București pentru a participa la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări găzduit anul acesta de România.
UPDATE ORA 11:35
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), care se desfăşoară la Palatul Cotroceni, întâlniri bilaterale cu omologii din Republica Moldova, Maia Sandu, şi Austria, Alexander Van der Bellen, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Întâlnirea cu preşedintele Republicii Moldova va avea loc la ora 12,00, iar cea cu preşedintele Austriei la ora 13,00.
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
În marja reuniunii va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei, scrie Agerpres.
Ştire iniţială
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
În marja summitului I3M, va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de-a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei.
Surse politice au precizat că la summitul de la Bucureşti vor fi adoptate decizii importante privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei şi privind direcţiile viitoare de acţiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transporturi, energie şi digitalizare.
Potrivit surselor politice, între obiectivele şi rezultatele vizate la summit se numără: dezvoltarea Forumului de Afaceri, susţinerea creării unui Fond de Inovare al Iniţiativei, susţinerea creării unui nou Fond de Investiţii, axat pe proiectele de interconectare, cu accent pe energie şi digital, stimularea atragerii de investiţii şi dezvoltării de parteneriate de tip public-privat, actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, extinderea Iniţiativei, inclusiv prin redefinirea relaţiei I3M cu vecinătatea sa, în contextul războiului de agresiune împotriva Ucrainei – Grecia urmând să devină al 13-lea stat participant, iar Ucraina şi Republicii Moldova – state asociate. Între obiective se numără şi includerea în premieră, la iniţiativa României, a subiectului securităţii cibernetice pe agenda summitului, precum şi în declaraţia comună care va fi adoptată, cât şi catalizarea interesului actorilor internaţionali majori, inclusiv instituţiile financiare internaţionale, pentru proiectele strategice ale Iniţiativei, scrie Agerpres.
România este primul dintre statele participante la Iniţiativa celor Trei Mări care găzduieşte pentru a doua oară un summit al Iniţiativei, după cel găzduit de preşedintele Iohannis la Bucureşti, în septembrie 2018. Fondul de Investiţii înfiinţat după summitul găzduit de România în 2018 a investit deja în cinci proiecte din mai multe ţări, inclusiv din România valoarea cumulată a acestora ajungând la 6 miliarde de euro. Proiectele româneşti sunt: Cargounit – platformă investiţională în sectorul de transport/achiziţie locomotive etc.; Energy – platformă investiţională în sectorul energetic/investiţii în parcuri eoliene, hidrocentrale, parcuri fotovoltaice; R. Power Renewables – producţie energie fotovoltaică.
La summit vor fi prezente cele 12 state participante – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia – dintre care nouă vor fi reprezentate la nivel de şef de stat, unul la nivel de premier, unul la nivel de vice-premier şi unul la nivel de şef al Parlamentului. Totodată, vor fi o serie de invitaţi speciali, dintre care Grecia (care va deveni la summit al 13-lea stat participant la I3M), Republica Moldova şi Ucraina (care vor deveni state participante asociate la I3M), care vor fi reprezentate de şefii de stat (Ucraina, în format online).
De asemenea, partenerii strategici ai Iniţiativei – SUA, Comisia Europeană, Germania – vor fi reprezentaţi la summit. Din partea SUA va participa reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru climă şi asistentul secretarului de stat pentru energie, John Kerry.
La summit vor fi prezenţi şi preşedintele BERD, vicepreşedintele BEI şi reprezentanţi ai OCDE. Mesaje vor transmite premierul Japoniei, directorul general al FMI şi directorul general pentru operaţii al Băncii Mondiale.
Conform programului, la summit va avea loc o sesiune plenară, va fi adoptată o declaraţie comună şi va fi organizată o conferinţa de presă la care vor participa preşedinţii României, Poloniei şi Lituaniei – gazda summitului din 2024 – şi prim-ministrul Croaţiei. De asemenea, şeful statului român va oferi şefilor de delegaţii un dineu.
În marja reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis va avea o serie de consultări bilaterale cu şefi de delegaţii participante.
Iniţiativa celor Trei Mări a fost concepută ca o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, cuprinzând cele 12 state membre ale UE situate între Marea Adriatică, Marea Baltică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News