Skip to content
Politică

Summitul PPE – Iohannis: La 30 de ani de la căderea comunismului, am adus Europa acasă, aici în România

News.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înaintea summitului Partidului Popular European (PPE) care are loc la Sibiu, că, după 30 de ani de la căderea comunismului, a adus ”Europa acasă, aici în România”. Şeful statului a precizat că locul în care se va desfăşura şi summitul Uniunii Europene a fost special ales, Sibiul fiind ”un oraş profund european, locul cel mai potrivit pentru a găzdui o dezbatere la cel mai înalt nivel nivel despre viitorul Uniunii Europene”, potrivit News.ro.

Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, salută „determinarea” cu care românii au ieşit în stradă pentru a apăra justiţia, anunţă că PPE sprijină lupta pentru apărarea statului de drept îân România şi spune că PPE nu va lăsa „acţiunile guvernului socialist şi ALDE să strice viitorul României”. Candidatul PPE la Preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber, a declarat, la Summitul PPE de la Sibiu, că viitoarea Comisie Europeană, sub leadership-ul său, va insista asupra principiilor statului de drept.

„Sunt sigur că oamenii din Europa vor să trăiască într-un stat, într-o societate în care lupta împotriva corupţiei este o prioritate, în care independenţa sistemului de justiţie este foarte clară şi în care libertatea presei este la fel de clară”, a spus el.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, înaintea summit-ului PPE de la Sibiu, că sunt forţe politice care contestă proiectul european, însă anunţă că liberalii vor lupta pentru a se asigura că ”Europa va rămâne unită”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *