Skip to content
Europa

Summitul privind bugetul multianual al UE s-a încheiat cu un eşec

s3.reutersmedia.net

Summitul UE dedicat obţinerii unui acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 s-a încheiat abrupt vineri seară, după ce liderii statelor membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere, informează DPA, citată de agerpres.

Cei 27 de şefi de stat şi de guvern au petrecut două zile într-o încleştare privind bugetul UE pe 2021-2027, fiind evidentă o diviziune profundă între statele net contributoare şi cele care au dorit menţinerea nivelului cheltuielilor.

„Summitul s-a încheiat”, a postat pe Twitter Barend Leyts, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

„Fără acord, nici dată pentru un nou summit„, a indicat una dintre surse, din cauza divergenţelor între ţările net contribuitoare (Danemarca, Suedia, Ţările de Jos, Austria) şi grupul celor 17 ţări care refuză reducerile.

Cancelarul german Angela Merkel a constatat că „diferenţele” sunt „încă foarte mari pentru a ajunge la un acord” pe bugetul Uniunii.

„Va trebui să ne regândim la această problemă”, a adăugat ea, indicânt că data următoarei reuniuni nu a fost fixată. „Preşedintele Consiliului va decide acest lucru”.

Preşedintele Klaus Iohannis declara vineri, referitor la negocierile privind bugetul UE, că rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor şi că nu poate spune că s-au făcut progrese, pentru că ”poziţiile nu s-au apropiat”.

Preşedintele României nu a fost optimist în privinţa unui consens între cei 27. ”Lucrurile, dacă avansează în ritmul cum au avansat ieri şi azi-noapte, vor necesita încă multe întâlniri”, a declarat el.

 

Este nevoie de timp

 

Preşedintele Consiliului European a declarat vineri seară că „nu a fost posibil să ajungem la un acord” privind viitorul buget al UE pe termen lung, în pofida a peste 27 de ore de discuţii, relatează DPA, citată de agerpres.

În special în lumina „găurii” lăsate de Brexit în buget, negocierile au fost „foarte, foarte dificile”, a spus Charles Michel.

Este prea devreme pentru a spune când va avea loc un nou summit, le-a declarat el jurnaliştilor la Bruxelles. „Totul este negociabil”, a precizat el.

A existat o oarecare convergenţă în timpul summitului, a precizat Michel, în chestiuni precum fondurile de coeziune, cultură şi cheltuielile pentru securitate.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulţumit lui Charles Michel pentru eforturile depuse. „Asta este democraţia. Avem 27 de state membre cu 27 de interese diferite”, a spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *