Skip to content
Politică

Summitul UE – Europa de Sud-Est, cel mai important eveniment al anului la București

Premierul Victor Ponta a acceptat invitația The Economist de a organiza zilele acestea la București Summit-ul UE – Europa de Sud-Est, intitulat „Pe drumul spre stabilitate și creștere”.

La eveniment vor participa personalități de rang înalt și reprezentanți de top din zona politică și economică a Europei de Sud-Est.

România a fost aleasă drept țară gazdă anul acesta de către The Economist, după ce anul trecut liderii europeni, strategii și analiștii au dezbătut probleme de actualitate în cadrul summitului desfășurat în Bulgaria.

„Am ales România să fie gazdă la eveniment anul acesta. La fel ca anul trecut, în Bulgaria, personalități distinse din Europa vor fi invitate din nou să colaboreze, să dezbată și să propună planuri asupra tuturor problemelor pe care summitul din București le va acoperi anul acesta. Prim-ministrul României Victor Ponta împreună cu Cabinetul de Miniștri sunt complet de acord cu acestă inițiativă”, transmite The Economist pe site-ul evenimentului.

Summit-ul debutează cu secțiunea politică, unde deschiderea oficială va fi făcută de către președintele Internaționalei Socialiste și fost prim-ministru al Greciei, Geoge Papandreou, și de către fostul prim-ministru italian, Enrico Letta. În cadrul acestei dezbateri politice, Victor Ponta va sublinia importanța stabilirii unei viziuni strategice integrate pentru Uniunea Europeană și pentru Europa de Sud-Est.

„Prim-ministrul României, împreună cu Cabinetul de Miniștri, vor face parte din Gala Summitului European Sud-Estic pentru a împărți strategii de conducere cu cei care iau deciziile în politică, afaceri, finanțe și învățământ în Europa asupra potențialului României, pentru ca țara să găsească o poziție în agenda globală. Alți prim-miniștri și miniștri ai cabinetului din regiune vor fi invitați să participe”, a transmis The Economist.

Obiectivele României sunt sprijinirea parcursului pro-european al Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, Serbiei și al țărilor din Balcani în contextul evenimentelor tulburi din Ucraina, respectiv întărirea securității în zona Mării Negre și obținerea independenței energetice a țării nostre, potrivit declarațiilor premierului Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *