Skip to content
Sănătate

„Sunt tineri care au dezvoltat forme severe de coronavirus!” Semnalul unui medic infecționist

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Într-un interviu pentru PS News, dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar Boli Infecţioase, este de părere că „populația tânără asimptomatică sau ușor simptomatică reprezintă principalul factor care cumva contribuie la propagarea epidemiei”.

„În general s-a observat că tinerii fără boli cronice, fără simptome de imuno-depresie, fac forme ușoare de îmbolnăvire însă nu trebuie să înțelegem că asta este regula”, spune medicul.

" "
" "

El accentuează „faptul că este cu atât mai importantă respectarea măsurilor de protecție, nu neapărat din perspectiva gravitații infecției la persoanele tinere, cât și din perspectiva epidemiologică a faptului că pot să transmită cu ușurință infecția la contacți.”

„Nu aș vedea lucrurile neapărat din perspectiva asta. Cert este că din punct de vedere epidemiologic tendința generală este ca populația tânără în momentul de față să fie mai expusă infecției cu SARS-COV-2. În general s-a observat că tinerii fără boli cronice, fără simptome de imuno-depresie, fac forme ușoare de îmbolnăvire însă nu trebuie să înțelegem că asta este regula.

Din păcate sunt și pacienți relativi tineri care au dezvoltat forme severe, chiar critice de îmbolnăvire și au ajuns în secțiile de terapie intensiva, dar ținând cont de faptul că, într-adevăr, populația tânără are șansele să dezvolte mai frecvent aceste forme chiar complet asimptomatice și prin natura activităților pe care le au, așa cum am spus inițial fiind mai expuse riscului de infecție, și atunci, în momentul de față se consideră din punct de vedere epidemiologic că grupa tânără de vârstă reprezintă principalul promotor, principalul factor care cumva contribuie la propagarea epidemiei.

De ce? Pentru că ei, făcând aceste infecții asimptomatice nu știu că au această infecție și involuntar vor transmite infecția la contacți care la rândul lor vor transmite infecția mai departe și practic se creează acest cerc vicios.

Ceea ce ar fi important, din punct de vedere epidemiologic, ar fi de menționat faptul că este cu atât mai importantă respectarea măsurilor de protecție și inclusiv de către grupa de vârstă tânără, nu neapărat din perspectiva gravitații infecției la persoanele tinere, cât și din perspectiva epidemiologică a faptului că pot să transmită cu ușurință infecția la contacți, mai ales că dezvoltă infecții asimptomatice în majoritatea situațiilor sau ușor simptomatice ce rămân nediagnosticate și reprezintă o sursă principală de infecție pentru restul populației.” susține medicul.

Dr. Valeriu Gheorghiță subliniază faptul că extinderea rapidă a noului virus printre tineri este consecința „nerespectării măsurilor de prevenție”. „Era cumva un risc estimat de la început, însă, de departe, numărul de îmbolnăviri depășește acel risc estimat” adaugă acesta.

„În momentul de față cred că toată lumea se confruntă încă cu primul val de îmbolnăviri. Este de fapt o recrudescență a îmbolnăvirilor care fără doar și poate este asociată condițiilor de relaxare de după perioada de izolare la domiciliu.

Era cumva un risc estimat de la început, însă, de departe, numărul de îmbolnăviri depășește acel risc estimat și sunt o serie de factori care au contribuit la creșterea excesivă și exponențială a numărului de cazuri plecând de la densitatea populației, la tipul activităților, la nerespectarea măsurilor de prevenție care au fost transmise, poate un acces limitat la testare care practic a amplificat niște măsuri din punct de vedere epidemiologic în sensul că nu s-au putut evita niște focare active în lipsa testărilor și evident că nu s-au putut izola acei pacienți și respectiv contacții nu au putut fi supravegheați.

Deci sunt o serie la care au contribuit de asemenea și în anumite situații lipsa reglementarilor legislației și a unui cadru legal coerent care să permită luarea unor măsuri antiepidemice. Toate aceste lucruri ne-au adus în situația în care suntem în momentul de față, atât în România cât și în celelalte tari inclusiv din Europa, din Statele Unite și din America de Sud pentru că vedem o mare problema în foarte multe regiuni ale globului și nu doar în România.”  a încheiat medicul Valeriu Gheorghiță.

1 comentariu la “„Sunt tineri care au dezvoltat forme severe de coronavirus!” Semnalul unui medic infecționist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *