Skip to content
Economie

Suntem departe de o criză alimentară, dă asigurări ministrul Agriculturii: Producem mai mult decât avem nevoie

Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, asigură că România este departe de a intra într-o criză alimentară, producția țării fiind cu mult peste necesarul de consum al populației. În schimb, anul acesta, România nu-și va atinge potențialul maxim de producție în agricultură, din cauza condițiilor climatice, a mai precizat ministrul la PROFIT NEWS TV.

Suntem în continuare un grânar al Europei, suntem printre principalii producători din UE în materie de cereale și vom continua să fim atâta timp cât vom folosi tehnologii noi, iar fermierii români sunt capitalizați. Avem condiții meteo care în ultima perioadă s-au schimbat  și au pus presiune pe nivelul recoltei, dar putem spune că depășim ușor-ușor perioada asta critică și ne apropiem cât mai mult spre o recoltă liniștitoare pentru consumul din România”, a declarat ministrul. El adaugă că, în general, România produce o cantitate de cereale mult mai mare față de necesarul de consum al țării, astfel că nu se pune problema unei crize alimentare.

Nu cred că putem vorbi de o criză alimentară în România, pentru că reușim să producem și la nivelul UE și reușim să ne asigurăm și necesarul de consum. Desigur, nu suntem izolați doar în continentul european, trăim într-o lume care este în permanentă schimbare și orice factor de stres, precum criza energiei și a gazului natural, situația din Ucraina, pandemia, toate acestea au influențat nivelul de producție, nivelul stabilității în mai toate statele lumii, dar suntem, din punctul meu de vedere, departe de o criză alimentară”, afirmă Chesnoiu.

Ministrul atrage atenția, în urma speculațiilor din piață despre o potențială criză alimentară, că trebuie făcută diferența între penuria de alimente, care reprezintă într-adevăr o criză alimentară, și posibilitatea cetățenilor de a avea acces la alimente, care reprezintă, de fapt, o criză economică.

Lucrurile astea trebuie puse foarte bine în balanță pentru că oamenii nu treuie să intre în panică. România este o țară stabilă, lanțurile de aprovizionare nu sunt perturbate, înca avem producători, destul de mulți chiar, și reușim să producem”, subliniază acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *