Skip to content
Opinii

Suntem niște fraieri, Dăncilă e un premier foarte tare

psnews

Doar cineva într-adevăr abil poate scoate un profit din nenorocirea altuia. Culmea, acesta pare a fi și cazul premierului Viorica Dăncilă, suspectată îndeobște de o vastă incultură și totală nepricepere. Blonda doamnă ne demonstrează însă că doar răutăcioșii refuză să-i vadă și să-i recunoască competențele. Pentru că doar o competență maximă și un fler de excepție puteau să o determine pe Viorica (sau mai nou Rodica, dar nu asta contează) noastră să folosească prăbușirea viaductului italian Morandi pentru binele și propășirea nației române.

Concret, impresionată de catastrofa din Italia, Dăncilă și-a amintit brusc că și România are o mulțime de poduri cu probleme. Ca urmare, nici nu s-a trezit bine și l-a și sunat pe ministrul Transporturilor, căruia i-a cerut o ”evaluare completă” a stării podurilor din România. Evident, a celor care au supraviețuit până acum, ele știu cum cum, puhoaielor și inundațiilor care nu ne mai slăbesc de ceva ani încoace. Cele care au fost deja luate sau afectate de ape, de vârstă și de lipsa reparațiilor adecvate au avut ghinion, și-au dat duhul înaintea apeductului Morandi.

Eficient cum e, CNAIR avea situația la zi (în 14 august s-a prăbușit viaductul Morandi iar instituția a anunțat în 16 august că toate podurile mioritice sunt bine merci) și așa a liniștit-o pronto pe doamna premier: podurile din România nu sunt în pericol să se prăbuşească.

Asta spre marele noroc al cucoanei și al întregului popor din moment ce în caz contrar nimeni nu ar fi avut ce face. Se știe deja că repararea podurilor nu intră în obiceiurile guvernanților români, cea mai tare probă în acest sens fiind celebrul pod de la Mărăcineni. Unul la care reparațiile au debutat în prezența fesului prezidențial al lui Traian Băsescu dar care nici acum nu e terminat. Să zicem că Dăncilă afla că mai multe poduri ridică probleme. Tot ce ar fi putut face ar fi fost să vorbească cu Dragnea și acesta să trimită TelDrum, ca să facă și această societate greu încercată de DNA un ban cinstit.

În rest, chiar și cu brusca iluminare a doamnei Dăncilă la auzul tragediei din Italia, în România lucrurile vor rămâne la fel: podurile vor supraviețui sau nu puhoaielor în funcție de ce le este scris în cartea destinului iar CNAIR va dormi în continuare în cizme și își va risipi banii cu firmele prietene. Sau ale prietenilor, mai corect. Dar asta nu înseamnă că Viorica Dăncilă nu este un premier ager și bun, atent la tot ce mișcă în lume. Cu ce se întâmplă în România nu este ea la curent dar nu-i nimic, de problemele interne se ocupă dumnezeul ei Liviu Dragnea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *