Skip to content
Politică Sport

Superlativele în fotbal au fost decise. Cine e cel mai bun fotbalist român în 2018

Gala Fotbalului Românesc a desemnat luni seara cel mai bun fotbalist român al anul 2018. Şi surpiza vine de la mijlocaşul de la Standard Liege, Răzvan Marin, care a câştigat acest tilu în dauna lui Alexandru Mitriţă şi Ciprian Tătăruşanu.

„Înseamnă foarte mult pentru mine acest premiu, sunt foarte mândru și fericit. Vreau să mulțumesc mamei mele pentru că a stat în spatele meu și m-a ajutat să ajung acolo unde sunt acum. Nu știu dacă voi fi la campionatul european de tineret, totul ține de sănătate până la urmă. Eu cred că Franța și Anglia sunt favorite la campionatul european dar și noi avem un grup foarte bun cu calitate și dacă voi merge acolo cu siguranță ne vom bate pentru fiecare meci”, a spus la finalul galei Răzvan Marin.

Premiul cel mai bun portar al anului a fost câştigat de goal-keeper-ul echipei naţionale de tineret, Andrei Radu. De altfel, calificarea echipei naţionale U21 la Campionatul European a fost desemnată performanţa anului.

Cele mai importante premii din cadrul Galei Fotbalului Românesc:

Portarul anului 2018: Ionuţ Andrei Radu – nominalizaţi Ciprian Tătăruşanu, Costel Pantilimon

Fundaşul anului 2018: Nicuşor Bancu –  nominalizaţi Mihai Bălaşa, Cristian Săpunaru

Mijlocaşul anului 2018: Dennis Man – nominalizaţi Ciprian Deac, Nicolae Stanciu

Atacantul anului 2018: Alexandru Mitriţă – nominalizaţi George Ţucudean, George Puşcaş

Fotbalistul anului 2018: Răzvan Marin – nominalizaţi Alexandru Mitriţă, Ciprian Tătăruşanu

Antrenorul anului 2018: Dan Petrescu – nominalizaţi Cosmin Olăroiu, Laszlo Boloni

Fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2018: Alexandru Cicâldău – nominalizaţi Ianis Hagi, Florinel Coman

Cel mai bun tânăr jucător al anului 2018: Olimpiu Moruţan – nominalizaţi Denis Drăguş, Alexandru Paşcanu

Conducătorul de club al anului 2018: Laszlo Dioszegi –  nominalizaţi Daniel Coman, Iuliu Mureşan

Arbitrul anului 2018: Radu Petrescu – nominalizaţi Istvan Kovacs, Ovidiu Haţegan

Stranierul anului 2018: Bogdan Planic – nominalizaţi Harlem Gnohere, Diogo Salomao

Performanţa anului: Naţionala U21

Premiul special „Ilie Balaci” – Alexandru Mitriţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *