Cunoscută și sub denumirea de Sfânta Vineri, Sfânta Parascheva este prăznuită în fiecare an pe data de 14 octombrie. Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători de peste an. Nu doar Biserica Ortodoxă o cinstește, ci și bisericile de rit oriental.
În această zi, marcată cu cruce roșie în calendar, este interzis să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie. În credința populară se spune că astfel eviţi durerile de cap. De asemenea, în această zi se fac pomeni pentru răposații care nu şi-au găsit liniştea sau au murit fără lumânare. Femeile duc la biserică lipii, vin şi must, care sunt binecuvântate, apoi se împart celor nevoiași.
„Este zi de post şi pentru că este o mare sărbătoare, în gospodării nu se lucrează, pentru a te feri de pericole”, explică părintele Paul Tudorache, preot paroh la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.
De ziua Sfintei Parascheva nu este indicat să se consume nuci, castraveți sau fructe cu formă de cruce. De asemenea, este obiceiul de a evita fructele închise la culoare și pepenele roșu, pentru că acestea pot aduce aminte de sacrificiul martiric.
Conform tradiției populare, fetele tinere care se ocupă de cusut și spălat vor rămâne nemăritate. Acest obicei era respectat de tinere pentru a păstra onoarea și de bătrâni pentru a asigura belșugul casei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News