Skip to content
Economie

Suprataxarea part-time ar putea ajunge la CCR. Analist economic: Mulți vor trece în șomaj sau vor risca să lucreze la negru

financialintelligence.ro

Măsura supra-taxării contractelor part-time ar putea ajunge pe masa Curții Constituționale. Partidul Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, îi cere Avocatului Poporului, Renate Weber, să atace la CCR actul normativ care a adus modificări legislației fiscale.

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit la Euronews România despre acest subiect. În viziunea acestuia, rezultatul suprataxării va fi șomajul sau trecerea la munca la negru:

În esență, Avocatul Poporului ar putea pronunța limitarea dreptului la muncă, pentru că asta face această Ordonanță. Practic îngrădește posibilitatea unor oameni, indiferent de condiția lor materială, să aibă un loc de muncă, de 2 ore, de 3 ore, dar nu neapărat 8 ore. Rolul guvernului, prin deciziile pe care le ia, ar trebui să fie acela de a determina creșterea locurilor de muncă, nicidecum să le limiteze. Cred că și dacă erau doar două contracte închise pe zona asta de part-time și tot reprezenta o problemă pentru că îngrădeai dreptul la muncă al oamenilor.

Cu siguranță mulți care aveau contracte part-time vor trece în șomaj sau vor risca să lucreze la negru și cred că la asta se va ajunge, pentru că altă sursă de venit nu vor avea. Autoritățile nu s-au gândit la o multitudine de scenraii care vizează în special zona asta de servicii, care și așa era văduvită de forță de muncă. Acum, limităm și mai mult accesul oamenilor la astfel de joburi. Probabil că mulți dintre investitori vor alege să plătească la negru, alții vor alege să organizeze contracte de prestări servicii. Pentru cei care într-adevăr vor să lucreze, soluția de a-și înființa un IMM sau un PFA rămâne de actualitate, dar atenție, vor plăti taxe de trei ori sau chiar de patru ori mai mari”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *