Great Wall Motor, una dintre marile companii chineze de automobile, își creează propria unitate cu activități principale de producție din România, relevă documentele analizate de Profit.ro.
Firma locală a fost deja înființată în Timișoara, prin intermediul filialei GWM Netherland Investment Holding. La adresa din Timișoara se află sediul și unitatea de producție a ELBA (foto), companie românească specializată în sisteme de iluminat, inclusiv pentru autovehicule.
Firma are ca obiect principal de activitate „Fabricarea de echipamente electrice de iluminat”, având administrator un cetățean chinez.
Mind Automobile Part România a intrat astfel în rețeaua globală Mind Group a celor de la GWM, rețea specializată în producția de componente auto: lumini și module de comandă a luminilor, sisteme termice pentru motor și pentru alte sisteme ale mașinilor, sisteme electrice de transmisie și control și sisteme inteligente de conducere, de interfață cu utilizatorul.
Scopul principal al înființării companiei locale este colaborarea cu Elba, producător român de sisteme și corpuri de iluminat din Timiș care furnizează partenerilor din industria auto faruri și alte corpuri de iluminat.
Elba are contracte cu Stellantis, Renault sau VW Group într-un sector extrem de concurențial.
În 2024 a avut afaceri de 329 milioane de lei (circa 65 milioane de euro) și un profit net de 13,8 milioane lei (aproximativ 2,7 milioane euro), cu 776 angajați.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News