Skip to content
Politică

Surpriza PSD la ședința coaliției: soluții pentru scăderea facturilor la energie. Cum va fi integrată și luna ianuarie

Inquam Photos / Octav Ganea

Social-democrații vor merge în ședința coaliției cu o serie de propuneri pentru scăderea facturilor la energie. Potrivi draftului consultat de PS News, social-democrații vor solicita ca OUG să producă efecte și retroactiv, asta pentru a prinde și luna ianuarie. Pentru facturile deja emise care includ consumuri de gaze naturale și energie electrică aferente lunii ianuarie 2022 valorile finale ale consumurilor lunii ianuarie calculate cu compensanțiile prevăzute la art 1 alin 2 lit a) se vor regulariza prin următoarea factură emisă de către furnizori, se arată în draftul consultat de PS News.

Redăm mai jos, integral, propunerile cu care social-democrații vor merge la ședința coaliției de guvernare:

”La articolul 1 după aliniatul 2 se introduc două noi aliniate 21 și 22 care vor avea următorul cuprins :

(21) Compensanțiile prevăzute la art 1 alin 2 lit a) se aplică facturilor aferente consumului de gaze naturale și energie electrică din perioada ianuarie – martie 2022

(22) Pentru facturile deja emise care includ consumuri de gaze naturale și energie electrică aferente lunii ianuarie 2022 valorile finale ale consumurilor lunii ianuarie calculate cu compensanțiile prevăzute la art 1 alin 2 lit a) se vor regulariza prin următoarea factură emisă de către furnizori.

La articolul 6 după aliniatul 3 se introduc două noi aliniate 4 și 5 care vor avea următorul cuprins:

(4) Plafoanele de preț prevăzute la art 6 alin 1 lit a) și b) se aplică facturilor aferente consumului de gaze naturale și energie electrică din perioada ianuarie – martie 2022.

(5) Pentru facturile deja emise care includ consumuri de gaze naturale și energie electrică aferente lunii ianuarie 2022 valorile finale ale consumurilor lunii ianuarie calculate cu plafoanele de preț prevăzute la art 6 alin 1 lit a) și b) se vor regulariza prin următoarea factură emisă de către furnizori.

După articolul 6, se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:

Art.61 (1) În perioada ianuarie – 31 martie 2022 prețurile pentru energie electrică și gaze naturale se plafonează pentru clienții non-casnici, excepție fiind clienții non-casnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare, după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh;

b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh.

(2) Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:

a) pentru energie electrică – componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;

b) pentru gaze naturale – componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA.

(3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA.”

(4) Plafoanele de preț prevăzute la alin 1 lit a) și b) se aplică facturilor aferente consumului de gaze naturale și energie electrică din perioada ianuarie – martie 2022.

(5) Pentru facturile deja emise care includ consumuri de gaze naturale și energie electrică aferente lunii ianuarie 2022 valorile finale ale consumurilor lunii ianuarie calculate cu plafoanele de preț prevăzute la alin 1 lit a) și b) se vor regulariza prin următoarea factură emisă de către furnizori.”.

Amintim că ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marți că noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie.

Noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern de marţi după-amiaza, a spus el, în cadrul unei conferinţe privind criza energetică.

Ministrul a fost întrebat de când se vor aplica în facturi noile discounturi, întrucât existau informaţii că Guvernul are de gând să implementeze retroactiv noua schemă, de la 1 noiembrie 2021.

Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *