Surprizele din cursa pentru Cotroceni. Politicieni care ar putea candida

Sursă foto: presidency.ro

Avem oficial datele alegerilor prezidențiale, după anularea primului scrutin, în decembrie. Pe 4 mai românii sunt așteptați din nou să își aleagă președintele. Când vine vorba însă despre cei dornici să intre in cursa pentru Cotroceni, lucrurile nu sunt la fel de clare. Pe lângă liderii care și-au anunțat deja dorința de a intra in luptă, sunt și alți politicieni care momentan doar se încălzesc pe margine.

Ne uităm în primul rând la Victor Ponta, chiar dacă acesta nu  a confirmat niciodată oficial, nici nu a negat această informație. Din surse politice atât din PSD, cât și extern, foarte mulți oameni spun că în momentul de față Victor Ponta ia în calcul să se înscrie în cursa pentru Palatul Cotroceni. Chiar dacă asta îi va aduce cu sine plecarea din PSD în care a revenit destul de recent.

Pe de altă parte, dacă ne uităm la surprizele care ar putea să apară, vedem că  și de această dată ne îndreptăm atenția către actori. Vorbim de Florin Zamfirescu, acesta spunea că dacă nu va candida Călin Georgescu, ar putea să se înscrie în lupta pentru Palatul Cotroceni.

Și pentru că am vorbit de Călin Georgescu, există un lider care a spus de foarte multe ori că îl va susține în lupta pentru Cotroceni. De data aceasta vorbim de președintele AUR. Totuși, George Simion a lăsat de înțeles că există o variantă în care acesta va candida.

„Decizia noastră luată de Biroul Național de conducere este ca AUR să asculte voința poporului și să lăsăm lucrurile așa cum au fost decise de români prin vot democratic, adică să îl susținem pe Călin Georgescu”, susține George Simion.

Întrebat dacă va candida în situația în care candidatura lui Călin Georgescu este respinsă, George Simion a declarat: „Vom avea un plan B, un plan C.

Cu toate acestea, liderul nu exclude varianta ca numele său să apară pe buletinul de vot: „Nu excludem nicio variantă”, susține acesta.

Acum, ne uităm la liderii care deja au spus clar că vor intra în lupta pentru Palatul Cotroceni sau cel puțin au fost înaintați de către liderii de partid. Vorbim aici de Crin Antonescu, este candidatul Coaliției, cel puțin deocamdată. Sunt voci politice în PNL și PSD care spun că ar putea acesta să fie schimbat în perioada următoare.

Pe de altă parte, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o lună de zile, când au fost prima data alegerile prezidențiale, vedem un candidat care era și atunci pe listă. Liderul USR, Elena Lasconi, cea care spune în continuare că va candida pentru o nouă încercare de a ajunge la Palatul Cotroceni.

Nu în ultimul rând, primarul Capitalei pentru că și acesta spunea că vrea să intre în luptă chiar dacă nu are în spate un partid, ca independent.

Dacă vorbim de independenți trebuie să ne uităm și la cel care, până la urmă, a ieșit în evidență în această perioadă și cel din cauza căruia au fost anulate alegerile prezidențiale. Vorbim de Călin Georgescu, acesta spune în continuare că va participa la alegerile prezidențiale.

De asemenea și Ana Birchall, un alt candidat care a fost în primul scrutin. Vedem și o noutate a alegerilor prezidențiale de această dată, vorbim de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației.

În perioada următoare este posibil să vedem și alte nume care ar putea să își arate dorința pentru a candida în cursa pentru Cotroceni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: