Alegerile europarlamentare vor avea loc anul viitor la data de 9 iunie, iar alegerile locale, cele două tururi, vor fi organizate la 22 și 29 septembrie. Alegerile prezidențiale ar putea fi declanșate la 24 noiembrie, iar cele parlamentare, la 30 noiembrie, au declarat surse oficiale pentru profit.ro
Potrivit surselor citate, datele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerilor locale sunt stabilite, singurele discuții care mai pot avea loc fiind cele privind alegerile parlamentare și prezidențiale, care ar urma să fie organizate separat.
Cum atât mandatul Parlamentului. cât și al președintelui se încheie anul viitor pe 21 decembrie, iar alegerile prezidențiale trebuie organizate în luna precedentă, acestea vor începe în ultima săptămână din noiembrie, adică pe 24 noiembrie (ultima duminică din noiembrie).
Primul tur al alegerilor parlamentare ar urma să fie programat pentru 30 noiembrie, care este sâmbăta premergătoare zilei de 1 decembrie 2024.
Sondaj INSCOP pentru alegerile parlamentare 2024
PSD ocupă primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare din 2024, arată un sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro. Pe locurile 2 și 3 sunt PNL și AUR, în timp ce pe locul patru se situează USR, care înregistrează o creștere a intenției de vot.
PSD are 28,7% din intenția de vot a alegătorilor care au declarat că merg sigur la vot, în scădere față de sondajul precedent, care-i situa pe social-democrați la 31,0%.
Pe locul doi se situează PNL, cu 18,9%, în scădere față de sondajul precedent, care îi situa pe liberali la 20,4%.
La o diferență de numai 0,3 procente se situează AUR, cu 18,6%, în scădere față de sondajul precedent, care situa partidul la 19,7%.
„Principalele trei partide, PSD, PNL și AUR sunt într-un ușor regres al intenției de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR și SOS România înregistrează creșteri ușoare. Constatăm în ultimele luni o așezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să își fi încetinit tendința de creștere, stabilizându-și scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicație ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care captează electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească ușor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluție este una conjuncturală sau o tendință clară.”, a declarat Remus Stefureac, directorul INSCOP Research.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News