SURSE: Cine e favorit pentru funcţia de prefect al Capitalei

Rareş Hopincă, consilier general PSD în Bucureşti, este favorit pentru a prelua funcţia de prefect al Capitalei, susţin surse politice pentru News.ro. Postul este vacant de la finalul lunii martie, când Toni Greblă a fost numit preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Rareş Hopincă a fost city manager al Sectorului 5. A renunţat la funcţie după ce Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din penitenciar şi s-a întors în funcţia de primar.

„Am luat act de decizia instanţei şi voi lua toate măsurile care se impun astfel încât tranziţia actului administrativ către primarul în funcţie să se facă cât mai rapid şi cât mai eficient posibil. Misiunea mea la Primăria Sectorului 5 se încheie aici. Mandatul meu de City Manager se încheie aici. Mă întorc în Consiliul General al Capitalei, acolo unde voi continua să fiu avocatul Sectorului 5”, anunţa Rareş Hopincă pe Facebook.

După numirea lui Toni Greblă la AEP, subprefectul capitalei, Diana Artene, a preluat atribuţiile de prefect.

Sursa: news.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: