SURSE Conducerea Parlamentului se reunește pentru a discuta amendamentele la legea fiscal-bugetară

Deputati, voteaza in timpul sedintei Plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului în care Guvernul îsi angajeaza raspunderea pe un program politic, in Bucuresti, marti, 11 martie 2014.. Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos
Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Surse politice, citate de news.ro, au declarat că birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni, luni seara de la ora 21.00, pentru a stabili termenul depunerii amendamentelor la proiectul de lege privind privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung care a fost adoptat, luni, de către Executiv. De asemenea, conducerile celor două Camere urmează să convoace plenul reunit în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiect, marţi de la ora 17.00, au adăugat sursele citate.

În prealabil acestui plen reunit de marţi, va mai fi o şedinţă a Guvernului, posibil în jurul orei 13.00, pentru a dezbătate şi incorpora amendamentele acceptate la această propune legislativă iniţiată de Executiv, au mai spus, pentru News.ro, sursele menţionate.

Executivul a aprobat, luni, proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin.

El a adăugat că va fi emisă separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură, „pentru a ne asigura că aceste salarii vor creşte cât mai repede cu putinţă”.

De asemenea, Constantin a mai declarat că va fi o hotărâre de Guvern separată care va reglementa creşterea salariului minim pe economie cu 10 procente şi anume la 3.300 lei.

Acesta a mai explicat că bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, iar Ministerul Finanţelor trebuie să propună, într-o săptămână, un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă.

Totodată, „taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive, va fi de 9%”, iar „pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale”, a mai precizat Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai anunţat că a fost eliminat şi pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale, pentru care acestea pot finanţa evenimente culturale sau sportive sau recreative.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: