SURSE Decizii cruciale în PNL. Liberalii au ales candidații din mai multe locuri la locale

Sursa: foto Inquam Photos / Octav Ganea

Liberalii au luat câteva decizii importante. Potrivit surselor PS News, Bogdan Nica este nominalizarea liberalilor pentru primăria Ploiești. La primăria Capitalei a fost aprobată candidatura lui Sebastian Burduja. 

Totodată, la Bihor, Ilie Bolojan este propus pentru șefia CJ. Florin Birta va intra din nou în cursă pentru conducerea Primăriei Oradea.

„În cadrul ședinței Colegiului Director Județean al PNL Bihor care a avut loc azi, 25 aprilie, au fost desemnați, în calitate de candidați la alegerile locale din 9 iunie, domnul Ilie Bolojan pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor și domnul Florin Birta pentru funcția de primar al Municipiului Oradea”, se anunță într-un scurt comunicat de presă transmis joi după-amiază de PNL Bihor.

Informarea mai precizează și că „listele de candidați pentru Consiliul Județean Bihor și pentru Consiliul Local al Municipiului Oradea vor fi anunțate în zilele următoare”.

PNL Bihor rămăsese singura organizație liberală din țară care nu făcuse public numele candidatului la Consiliul Județean, chiar dacă figura actualului președinte al CJ Bihor și al PNL Bihor, Ilie Bolojan, este afișată pe bannere.

Deciziile privind candidaturile lui Florin Birta la Primăria Oradea și respectiv Ilie Bolojan la CJ Bihor au fost luate joi, pe rând, în unanimitate, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, care are 35 de membri, în absența atât a lui Bolojan, cât și a vicepreședintelui CJ Bihor Mircea Mălan, ambii fiind plecați în județ.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL