PSnews

Recent

SURSE: Dragnea a încercat să blocheze alegerea noului complet de judecată

Inquam Photos

Curtea Supremă a tras vineri la sorți componenta completurilor de cinci judecători, inclusiv pe cel care va judeca apelul în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare cu executare. Se pare că șeful PSD a depus o cerere de suspendare a procedurii, pe motiv că Instanța Supremă ar trebui întâi să aștepte motivarea Curții Constituționale, apoi să facă tragerea la sorți.

Completurile de 5 judecători de la Curtea Supremă au fost alese din nou după ce Curtea Constituțională a decis că a existat un conflict de natură constituțională între Parlament și această instanță deoarece ea nu a pus în aplicare imediat prevederea din noua lege privind organizarea judiciară. Vineri, Instanța Supremă s-a conformat și a tras la sorți altă componență a completurilor, scrie b1.ro.

Potrivit surselor Digi24, cererea lui Dragnea a ajuns la Curtea Supremă înainte de efectuarea tragerii la sorți, dar a fost înregistrată efectiv după.

Dragnea ar fi vrut astfel să tergiverseze apelul, în condițiile în care motivarea CCR ar putea dura săptămâni întregi, iar abia apoi, conform dorinței lui, Curtea Supremă putea trage la sorți un nou complet și lua de la zero apelul.

Oricum, chiar dacă solicitarea lui Dragnea nu va avea nicio finalitate, iar completul tras la sorți vineri va rămâne, acesta tot va fi schimbat la începutul anului 2019, dacă până atunci nu vor fi administrate probe.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi