Scandal uriaș la vârful USR. După ce a ieșit de pe grupurile de comunicare ale USR, Elena Lasconi ar fi cerut, vineri, scoaterea lui Clotilde Armand de pe listă de candidați a USR București, potrivit unor surse politice.
Motivul invocat a fost acela că ex-primarul Sectorului 1 este trimisă în judecată și ar încălca astfel valorile formațiunii.
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată în luna aprilie, fiind acuzată de încălcare articolului art. 301 din Codul Penal, care se referă la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Procurorii au menţionat că inculpata ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.
În urma acestui act, Armand ar fi obţinut beneficii materiale constând în venituri asociate activităţilor desfăşurate în calitate de manager de proiect, conform b1.
Anchetatorii specifică faptul că Armand ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-ar fi majorat indemnizaţia de bază brută pentru luna aprilie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru munca depusă în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.
Totodată, ar fi emis o altă dispoziţie pentru majorarea indemnizaţiei brute pentru luna mai 2022, cu suma de 5.616 lei, şi a dispus aplicarea acestor prevederi.
Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de Agenţia Naţională de Integritate, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Scandal între Elena Lasconi și conducerea USR din cauza lui Nicușor Dan
Amintim că PS News a scris vineri că Elena Lasconi a făcut o criză de nervi, a ieșit de pe grupul de Whatsapp al Biroului Național al USR și și-a anulat acțiunile electorale programate pentru următoarele zile.
Motivul? În imaginile de cover pentru Facebook realizate inițial de USR în prim-plan apare Nicușor Dan, iar Lasconi e în spatele acestuia. Clotilde Armand a apucat să-și pună la cover o astfel de imagine provocându-i prezidențiabilei USR o criză de nervi. Apoi a schimbat-o cu una modificată rapid, în care Elena Lasconi e în față și Nicușor în plan secund.
Enervată la culme, Elena Lasconi a intrat pe grupul de Whatsapp al Biroului Național și a întrebat:
„Eu sunt candidatul la președinție al partidului, nu Nicușor Dan. Vi se pare normal să apară el în prim plan?” La întrebare, din cei 24 de membri ai Biroului Național au răspuns doar cinci. Enervată, Elena Lasconi a revenit și a reluat întrebarea: ”Vi se pare normal să apară Nicușor în fața mea, deși eu sunt candidatul la președinție? Sunteți de acord? Sau am înnebunit eu?” La care Vlad Voiculescu i-a răspuns: ”Un pic.”
Moment în care Elena Lasconi a făcut un gest care i-a lăsat cu gura căscată pe membrii Biroului Național: a ieșit de pe grupul de Whatsapp al Biroului. Mai târziu, cei din conducerea partidului au aflat, șocați, că și-a anulat și acțiunile electorale programate pentru zilele următoare.
Între altele trebuie spus că nu i s-a cerut acordul lui Nicușor Dan pentru a fi folosit pe materialele de promovare ale USR.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News