Surse: Mirel Palada va fi schimbat din funcție

Potrivit unor surse  Mirel Palada, actualul purtător de cuvânt al Guvernului ar urma să fie schimbat din funcție.

Conform informațiilor b1tv, Corneliu Calotă va fi cel care va prelua funcția de  purtator de cuvant al Guvernului.

Mirel Palada s-a făcut „remarcat” în ultima perioadă cu pozițiile sale exprimate pe un site de socializare, când a lansat atacuri la adresa anumitor jurnaliști ce aveau poziții împotriva Guvernului și a lui Victor Ponta.

Referitor la scandalul cu jurnaliștii în care a fost implicat Palada, premierul Victor Ponta a transmis că nu este de acord cu modul în care acesta se exprimă.

 „I-am spus în mod direct domnului Palada că nu sunt de acord cu modul în care domnia sa, chiar şi pe Facebook, se exprimă, că n-am nevoie de un Sebastian Lăzăroiu la Guvern.

Urmează să se decidă: dacă poate să respecte nişte standarde pe care eu le consider necesare, va rămâne la Guvern, dacă vrea să fie Lăzaroiu, atunci nu va lucra pentru mine”, a transmis Ponta la momentul respectiv.

Corneliu Calotă, cel care ar urma să preia funcția de purtător de cuvânt al Guvernului, este membru în Consiliul de Administrație al TVR din partea Guvernului și fost jurnalist TVR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL