Skip to content
Politică

SURSE UNPR ajunge până la vârful Primăriei Capitalei. Cine îi va lua locul lui Oprescu

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut pentru luare de mită, fiind suspendat din funcția de edil, însă niciunul dintre cei doi viceprimari nu a dorit să-şi asume interimatul, astfel că, în această situaţie, legea prevede alegerea unor noi viceprimari care să îşi asume această funcţie.
Surse citate de romaniatv.net, sustin că Marin Ştefănel Dan, consilier general din partea PP-DD, între timp absorbit de UNPR, are cele mai mari şanse să asigure interimatul cât timp primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi în arest.

În prezent analist politic, Marin Ştefănel Dan face parte din Partidul Poporului – Dan Diaconescu, partid absorbit de UNPR in iunie 2015, şi este preşedinte al PPDD sector 5. Din 2012 acesta ocupa funcţia de consilier general.

Marin Ştefănel Dan s-a născut pe 19 iulie 1976 în Turnu Magurele, Teleorman. Acesta a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, fiind licenţiat în Ştiinţe Administrative, în anul 1999 la Universitatea Bucureşti. A intrat in politica în 2008, însă nemulţumirea faţă de partidul în care intrase iniţial l-a determinat să treaca la PP-DD.

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se va întruni, cel mai probabil, marți pentru a desemna un viceprimar care să preia atribuțiile primarului general, în condițiile în care Tribunalul București a comunicat prefectului hotărârea privind arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, a precizat viceprimarul Cornel Piptea.

1 comentariu la “SURSE UNPR ajunge până la vârful Primăriei Capitalei. Cine îi va lua locul lui Oprescu

  1. Si uite-asa DD-ul a schimbat ciocoiul in interes national ! Doar ca el e la parnaie si Oprea e vicepremier. In fond, ma bucur cumva. Nu meritau bucurestenii mai mult de atat dupa Videanu, Basescu, Lis si altii ca ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *