Bărbatul suspectat de faptul că a încercat să-l asasineze pe Donald Trump în Florida, Ryan Wesley Routh, un american în vârstă de 58 de ani, şi-a manifestat în scris, în urmă cu mai multe luni, intenţia de a-l ucide pe fostul preşedinte american, potrivit unor documente făcute publice de acuzare, relatează AFP.
Ryan Routh a fost arestat la 15 septembrie după ce a fost pus pe fugă de către agenţi Secret Service care l-au reperat înarmat cu armă în apropierea terenului de golf de la West Palm Beach, pe care se afla candidatul republican la fotoliul de la Casa Albă, în Florida (sud-est).
Un judecător de la West Palm Beach, unde a compărut din nou luni, a decis să-l menţină în detenţie.
El este inculpat, în acest stadiu, de deţinere ilegală a unei arme de foc al cărei nunmăr de serie a fost şters.
Însă acuzarea a anunţat în audierea de luni că va cere ca acesta să fie inculpat de ”tentativă de asasinare”, o faptă care poate fi pedepsită cu închisoarea pe viaţă.
Acuzarea a anunţat că a primit de la o cunoştinţă a lui Ryan Routh o cutie lăsată la domiciliul acestei persoane în urmă cu mai multe luni.
În această curtie se afla o scrisoare manuscrisă, adresată ”lumii”, în care scria că ”Aceasta a fost o tentativă de asasinare a lui Donald Trump, dar îmi pare rău că am eşuat în sarcina mea”.
”Vă revine acum să terminaţi munca şi voi oferi 150.000 de dolari oricui o va termina”, se arată în scrisoare, în care îi reproşează lui Trump că a cauzat haosul din Orientul Mijlociu prin aruncarea peste bord în 2018 a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.
Procurorii nu precizează dacă tentativa evocată în scrisoare este cea care a eşuat la 15 septembrie sau dacă se referă la alt plan, anterior.
Într-o carte pe care a publicat-o în februarie 2023 despre Războiul din Ucraina, Ryan Routh evocă un plan de ”asasinare a lui Trump”, precizează ei.
În cutie se mai aflau muniţie, un tub de metal şi patru telefoane, potrivit aceleiaşi surse.
”Capetele reţinute împotriva acestui asasin nebun se rezumă la o simplă bătaie la palmă”, a denunţat într-un comunicat Donald Trump.
El acuză Departamentul Justiţiei şi poliţia federală (FBI) de ”minimalizare” şi de ”tratarea proastă” a dosarului.
Candidatul republican în alegerile prezidenţiale din noiembrie cere ca dosarul să fie instruit în Florida, un stat guvernat de către republicanul Ron DeSantis, şi nu de către autorităţile federale, pe care le acuză de faptul că sunt instrumentalizate de către rivala sa democrată, vicepreşedinta Kamala Harris, o fostă procuroare.
Potrivit unei analize a FBI a urmăririi a telefoanelor lui Ryan Routh, suspectul se afla de la 18 august la West Palm Beach, iar telefoanele sale au fost localizate în mai multe rânduri – de la această dată şi până la 15 septembrie – în apropierea terenului de golf al lui Donald Trump şi a reşedinţei acestuia Mar-a-Lago.
Înainte să fie reperat şi pus pe fugă, el a petrecut timp de aproape 12 ore în apropuerea clubului de golf al lui Trump, anunţa acuzarea săptămâna trecută.
Donald Trump a scăpat la 13 iulie de o tentativă de asasinare în care un tânăr a deschis focul, la un miting la Butler, în Pennsylvania (nord-est), l-a atins la o ureche şi a ucis un bărbat din asistenţă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News