Petrişor Peiu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere AUR, a doua funcţie în ierarhia partidului, susţine că AUR nu poate declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, pentru că numără doar 90 de parlamentari. Numărul minim de semnături necesare este de 153. Întrebat dacă restul semnăturilor ar putea veni de la PSD, în cazul în care social-democraţii vor trece în Opoziţie, Petrişor Peiu a răspuns: ”Nu văd PSD în Opoziţie”.
Senatorul AUR Petrişor Peiu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan este o prioritate pentru AUR.
”Suspendarea preşedintelui nu este un scop în sine. Suspendarea preşedintelui este o etapă premergătoare demiterii. Adică pentru a organiza referendumul de demitere, trebuie să obţii suspendarea în Parlament. Noi avem 90 de parlamentari la partidul AUR. Numărul de semnături necesare pentru cererea unui vot de suspendare, adică declanşarea procedurii de suspendare, e de vreo 153. Nu avem acel număr, deci nu văd cum putem să declanşăm o astfel de procedură”, a spus Petrişor Peiu.
De asemenea, Petrişor Peiu a mai fost întrebat dacă PSD ar putea vota suspendarea preşedintelui în cazul în care trece în opoziţie.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










