Suspiciuni de viol în tabăra de vară a organizației de tineret AUR

AUR
Sursa foto: Facebook

Polițiștii din Ialomița fac cercetări pentru presupuse fapte de viol comise în timpul unei tabere de vară a organizației de tineret a partidului lui George Simion. Incidentele s-ar fi produs săptămâna trecută în stațiunea Olimp, județul Constanța, într-o cameră a hotelului Holiday Blue.

O adolescentă în vârstă de 17 ani a sesizat Poliția că, după ce a consumat alcool în zilele de 14 și 15 septembri, alături de mai multe persoane din delegație, când s-a trezit a simțit dureri în zona inghinală, observând că prezintă urme de sânge.

Ulterior, tânăra s-a prezentat cu părinții la UPU, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru analize toxicologice si s-a efectuat test rapid pentru droguri, rezultatul fiind negativ.

„La data de 16 septembrie 2023, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracțiuni de viol, comisă în județul Constanța.

Din primele cercetări, polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că, în perioada 14 – 16 septembrie 2023, minora a participat la o tabără de vară, organizată în Stațiunea Neptun-Olimp.

Minora a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Ialomița, fiindu-i prelevate probe biologice.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov.

Polițiștii au declanșat cercetări.

Tot pe surse, contactați, reprezentanții AUR „nu comentează”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: