Peste 200 de profesori din Cluj au participat la trei sesiuni de informare cu privire la consumul de droguri, în rândul elevilor, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Profesorii au fost instruiți pentru recunoașterea simptomelor specifice consumului de droguri, dar le-au fost prezentați și factorii care influențează consumul de substanțe interzise și au primit informații cu privire la principalele droguri care se consumă frecvent la nivelul județului.
De asemenea, au fost informați despre metodele pedagogice care dezvoltă angajamente pozitive față de familie, școală și comunitate, inclusiv angajamentul de a duce o viață sănătoasă, fără alcool, tutun sau droguri.
Cadrele didactice au fost instruite cu privire la acțiunile care pot fi luate în vederea intervenției în cazul consumatorilor care doresc să-și schimbe comportamentul de consum, notează antena3.ro.
Aceste discuții vor fi urmate, în perioada următoare de sesiuni de informare a cadrelor didactice și a părinților din județ.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News