Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a declarat că va fi foarte motivată din cauza războiului din Ucraina atunci când o va înfrunta, duminică, la Wimbledon, pe belarusa Victoria Azarenka, relatează BBC.
Fostul număr trei mondial ucrainean joacă împotriva dublei campioane de Grand Slam într-un meci din turul patru.
Pentru Svitolina, meciurile împotriva jucătoarelor din ţările care susţin invazia Rusiei în Ucraina sunt „diferite”.
„Joc pentru ţara mea la fiecare meci pe care îl joc, iar acesta va fi şi mai special. O mulţime de ucraineni mă vor urmări, mă vor susţine. Voi ieşi pe teren şi voi pune spiritul de luptă şi voi lupta cu adevărat pentru fiecare punct. Încerc doar să o iau ca pe o mare motivaţie”, a spus ea, potrivit news.ro.
Ca şi alte jucătoare ucrainene, Svitolina nu a dat mâna cu adversarele din Belarus sau Rusia de când Ucraina a fost invadată în 2022.
Luna trecută, jucătoarea în vârstă de 28 de ani a fost huiduită la finalul înfrângerii sale din sferturile de finală de la Roland Garros în faţa belarusei Arina Sabalenka şi şi-a acuzat adversara că a încurajat fanii să reacţioneze astfel, aşteptând la fileu pentru o strângere de mână.
„Cu siguranţă au fost multe neînţelegeri la Paris, pentru că la Strasbourg [la un turneu anterior] toată lumea a înţeles şi poziţia mea, aşa că sper că va fi aceeaşi înţelegere într-un fel din partea publicului britanic”, a spus ea.
Azarenka, în vârstă de 33 de ani, a câştigat toate cele cinci întâlniri anterioare. Ea, împreună cu alte jucătoare din Rusia şi Belarus, au fost interzise la Wimbledon anul trecut, dar li s-a permis să revină anul acesta, atât timp cât nu manifestă sprijin pentru sau nu primesc finanţare de la regimurile lor.
Svitolina participă la al doilea turneu de Grand Slam de când a devenit mamă, în octombrie, iar o postare pe reţelele de socializare în care a scris că nu a putut folosi biletele pentru un concert al lui Harry Styles, duminică, la Viena – pentru că „Wimbledon mi-a schimbat planurile” – sugerează că s-ar putea să fi ajuns mai departe decât anticipase.
Meciul va avea loc pe terenul 1, după alte două întâlniri de simplu. Partidele încep la ora 15.00.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News