Tag-ul misterios ce prinde viteză pe TikTok. Un nou hashtag bizar, legat de nostalgia pentru comunism, prinde viteză tot mai mare pe TikTok odată cu creșterea valului de susținători ai lui Călin Georgescu, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din România.
Odată cu apariția lui Călin Georgescu, candidatului prorus la alegerile prezidențiale, un tag misterios și totodată periculos prinde tot mai mare viteză printre susținătorii regimurilor dictatoriale.
Dacă până acum, puține informații ieșeau la suprafață din țara lui Kim Jong-Un, partenerul de război al lui Vladimir Putin în Ucraina, mai nou, dictatura cruntă din Coreea de Nord este prezentată foarte agresiv dar într-un mod favorabil pe TikTok drept un „model” pentru „noua Românie” a lui Călin Georgescu.
Pe TikTok, platforma chinezească care l-a ridicat pe rusofilul Călin Georgescu până pe locul 5 în lume în topul căutărilor, acum hashtag-ul „movetonorthkorea„, în traducere „Mutați-vă în Coreea de Nord” prinde viteză, mai ales printre nostalgicii regimului comunist din România.
Pagina de TikTok movetonorthkorea are peste 215.000 de urmăritori care distribuie în mod agresiv postări mincinoase despre „viața frumoasă și liberă din Coreea de Nord”. Totodată pagina „Mutați-vă în Coreea de Nord” care are zeci de postări propagandistice despre „frumusețea Coreei de Nord”, o țară în care dacă îți ia foc locuința trebuie să salvezi întâi tabloul cu dictatorul Kim Jong-Un, Kim Jong-Il sau Kim Il-Sung înaintea familiei, unde lucrurile banale precum purtatul blugilor, servirea unui sandwich sau hotdog, accesarea internetului global sau vizionarea unui film străin precum celebrul „Titanic” te trimite în lagăr de muncă pentru tot restul vieții, are aproape 7.000.000 de like-uri.
Multe dintre videoclipurile postate sub acest hashtag adună zeci, sute sau chiar milioane de vizualizări și aprecieri.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News