Centenarul bate la ușă. Andronescu, proiecte inedite pentru români EXCLUSIV

Ecaterina Andronescu, fost ministru PSD al Educației și președintele Comisiei pentru învățământ din Senat. a acordat marți, în exclusivitate, un interviu redacției de știri PSnews, în cadrul căruia a vorbit și despre proiectele pentru Sărbătorirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii. Fostul ministru mai deține o funcție importantă, respectiv aceea de președinte al Comisiei […]
Importanța celor Paisprezece Puncte ale lui Woodrow Wilson în anul Centenarului Marii Uniri

Universitatea din București a organizat luni, 8 ianuarie, prima dezbatere dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. Astfel, specialiști în istorie, relații internaționale, științe politice, drept și filosofie, personalități ale vieții publice și reprezentanți ai instituțiilor statului au fost prezenți în cadrul unei mese rotunde intitulate ”President Wilson’s Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States […]
Iohannis, mesaj la moment aniversar: E un îndemn la reflecție

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis în cadrul sesiunii solemne a Academiei Române – „Marea Unire din 1918. Începutul Primului Război Mondial”, că aniversările marilor evenimente şi realizări istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuţiei fiecărei generaţii la dezvoltarea societăţii. „Aniversările marilor evenimente şi realizări istorice ne îndeamnă să reflectăm asupra contribuţiei fiecărei […]