Bolojan: Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România

Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat că „se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România. Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor, în timpul ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Ședința se desfășoară luni. „România nu mai poate merge pe drumul pe care a mers până acum”, […]
Moment aniversar la Senat: Şedinţă solemnă, la 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei

Senatul marchează, luni, 160 de ani de la înfiinţare prin organizarea unei şedinţe solemne şi a unui concert aniversar la Ateneul Român. Decizia a fost luată în mai de Biroul permanent prin aprobarea unui Memorandum intern. Potrivit documentului, la aceste acţiuni vor participa, pe lângă actualii membri ai Senatului, foştii preşedinţi ai forului legislativ, reprezentanţi […]