Rectorul Universității „Dunărea de Jos”, inculpat într-un dosar penal

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Lucian Puiu Georgescu, aflat acum în centrul unui conflict cu Ministerul Educației legat de următorul mandat la conducerea instituției de învățământ superior, este inculpat într-un dosar penal datat 2023, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, potrivit unei cereri pe care, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a transmis-o, […]
Un polițist care fura din țigările confiscate, trimis în judecată pentru delapidare și contrabandă

Un polițist din cadrul IPJ Botoșani a fost trimis în judecată după ce ar fi furat peste 2.000 de pachete de țigări care constituiau probe în diferite dosare aflate în lucru, păstrate în gestiune de acesta. El este acuzat de delapidare și contrabandă. „Inculpatul, în perioada 2017 – 2018 (la intervale de una – două […]
Se întâmplă și la case mai mari: Corul Capelei Sixtine, acuzat de delapidare, fraudă şi spălare de bani

Se întâmplă și la case mai mari: Vaticanul lansează o serie de acuzații grave la adresa unor membri ai Corului Capelei Sixtine. Concret, potrivit The Guardian. mai mulţi membri ai Corului Capelei Sixtine sunt acuzaţi de delapidare, fraudă şi spălare de bani. Vaticanul a emis un comunicat în care confirmă că Papa Francisc a autorizat o […]