ANALIZĂ Cum se face o reformă administrativ-teritorială. Cazurile Germaniei și Ucrainei

Reforma administrativ-teritorială a României, adică reorganizarea comunelor, orașelor și județelor, pe de o parte, și regionalizarea, pe de alta, au fost dezbătute periodic în spațiul public după anii 2000. De atunci însă nu au fost luate măsuri concrete în ciuda indiciilor tot mai evidente cu privire la necesitatea acestei reforme. De pildă, anul trecut 651 […]
Primari de decor: Județele care trăiesc pe baza subvențiilor de la bugetul central

În România primăriile par să nu aibă un sens administrativ, ci să funcționeze, cu bani de la buget, ca agenții electorale. Un număr de 651 de comunele din România (23% din primăriile rurale) nu au avut în anul 2022 venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile. Vasluiul a excelat la acest capitol, cu 57 […]
Creșteri salariale semnificative în administrație, învățământ și sănătate în ultimii cinci ani

Salariile angajaţilor din sistemul public au înregistrat creşteri puternice în ultimii cinci ani, după cum arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în sectorul de administraţie publică şi apărare salariile au crescut cu 21% în ultimii cinci ani, cele din învăţământ au crescut cu 34%, iar cele din […]
Ministrul Dezvoltării, despre reorganizarea administrativ-teritorială: Trebuie să fim realişti

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a explicat că nu va fi suficient timp, în actualul mandat, pentru o reformă administrativ-teritorială a României, dar a subliniat că această reformă este necesară. „Nu va fi timp tocmai datorită faptului că vorbim de o reformă care trebuie să aibă legislaţia necesară pentru a putea fi implementată. În prezent, vedem […]