ONU declară oficial foamete în Gaza, prima din Orientu Mijlociu. Israelul neagă că ar exista așa ceva

ONU a declarat oficial vineri foamete în Fâșia Gaza, prima din Orientul Mijlociu, după ce experții săi au avertizat că 500.000 de persoane se află într-o stare ‘catastrofală’, relatează AFP. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că foametea declarată oficial vineri în Fâşia Gaza este „un eşec al umanităţii înseşi” şi a cerut […]
AFP: Staţiunea termală fantomă, devastată de corupţie, care revine la viaţă în România

Staţiunea românească Băile Herculane, frecventată odinioară de împăraţi pentru apele sale sulfuroase, a suferit un lung declin pe fondul corupţiei, iar în prezent are faţade dărăpănate, este plină de graffiti şi moloz, relatează AFP. Însă nişte arhitecţi tineri vor să o readucă la viaţă. ”Am fost uimită de frumuseţea locului şi în acelaşi timp şocată […]
Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgență după anunțul Israelului privind planul de ocupare a Fâșiei Gaza

Consiliul de Securitate al ONU va organiza duminică la 10:00 (14:00 GMT) o reuniune de urgenţă privind Gaza, după anunţarea planului israelian de a prelua controlul asupra oraşului, au declarat vineri pentru AFP mai multe surse diplomatice. Cu puţin timp înainte, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat Israelul împotriva „unei escaladări periculoase” care „riscă să agraveze […]
Franța, măsuri drastice: taie zile libere, reduce posturi și introduce taxa de solidaritate

Premierul francez François Bayrou a anunțat măsuri drastice în vederea unei reduceri a deficitului public și economisirii a 43,8 miliarde de euro în bugetul din 2026, relatează AFP, care prezintă principalele anunțuri. Șeful Guvernului a propus desființarea a două zile libere, citând ca exemplu ”lunea Paștelui” și ”8 Mai”, și s-a declarat ”pregătit să accepte […]
Rezultatele exit poll sunt așteptate de George Simion alături de Reuters, AFP, Le Monde și New York Times

Candidatul AUR, un partid care a participat prima oară la alegeri acum 5 ani, a ajuns în poziția de favorit pentru a-și adjudeca turul 1. Reverberațiile evenimentului au depășit granițele României. La sediul AUR de lângă Piața Victoriei se aude liniștea dinaintea clipei de grație. Singurul zgomot este făcut de jurnaliștii care își pregătesc transmisiunile […]
Totul până la whisky! UE replică tarifele SUA la aluminiu și oțel, dar nu se atinge de celebra băutură. Care e motivul

Uniunea Europeană propune copierea taxelor introduse de SUA la importurile de oțel și aluminiu prin tarife vamale de 25% la diferite mărfuri americane, dar va excepta whisky-ul de tip burbon, în ideea de a evita represaliile Washingtonului la vinurile și băuturile spirtoase europene, arată o listă consultată de AFP. Aceste tarife vamale europene sunt destinate […]
ANALIZĂ AFP. Trei scenarii cu privire la viitorul NATO în fața furtunii Trump

Tirurile americane împotriva ţărilor europene din Alianţa Nord-Atlantică zdruncină din temelii NATO, care, cu toate acestea, îşi imaginează cu greu un viitor fără Statele Unite, notează miercuri France Presse într-o analiză. Sub atacurile lui Donald Trump şi ale echipei sale, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, înfiinţată acum 75 de ani, înţelege că trebuie să se […]
Soldaţi americani dispăruţi în Lituania: A fost extras vehiculul scufundat în mlaştină, aproape de frontiera cu Belarus

Vehiculul blindat american scufundat într-o mlaştină din estul Lituaniei şi în care s-ar putea afla cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi a fost recuperat, a anunţat luni dimineaţă armata lituaniană, fără a spune ceva despre soarta acestora, informează AFP. Soldaţii americani, care se aflau de două luni în Lituania, participau la un exerciţiu militar pe […]
AFP – România: un duel prezidenţial sub forma unui referendum privind viitorul Europei

A rămâne pe calea proeuropeană sau a face un salt în necunoscut: România ar putea alege duminică primul său preşedinte de extremă dreapta, o alegere crucială pentru viitorul acestui stat membru al UE şi al NATO, vecin cu Ucraina, scrie AFP. În faţa candidatului naţionalist Călin Georgescu, un fost înalt funcţionar public în vârstă de […]
AFP – Într-o Românie pe muchie de cuţit, extrema dreaptă speră să îşi confirme avansul în alegerile legislative

Românii revin duminică la urne pentru a-şi alege parlamentul după o săptămână haotică, cu o posibilă victorie a extremei drepte şi o schimbare strategică pentru această ţară vecină Ucrainei, membră a UE şi NATO, relatează AFP. În decurs de câteva zile, ţara est-europeană a cunoscut o succesiune de răsturnări de situaţie, de la victoria surpriză […]