248 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat sâmbătă că un total de 248 de camioane cu ajutor umanitar au sosit în Fâşia Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu o zi înainte, iar dintre acestea, 61 de vehicule au livrat echipamente medicale, alimente şi apă în nordul enclavei, relatează AFP. Unsprezece ambulanţe, trei autocare […]
Germania îşi dublează ajutorul militar prevăzut Ucrainei în 2024 de la patru la opt miliarde de euro

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat o dublare – la opt miliarde de euro – a ajutorului militar prevăzut iniţial de Germania Ucrainei în 2024, în contextul în care Berlinul este unul dintre principalii susţinători ai Kievului, căruia i-au acordat ajutor umanitar, financiar şi militar în sumă de 22 de miliarde de euro, […]
Punctul de trecere al frontierii de la Rafah a fost deschis pentru a permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Punctul de trecere al frontierei de la Rafah, care leagă nordul Peninsulei Sinai, din Egipt, de Fâşia Gaza, a fost deschis sâmbătă pentru a permite intrarea transportului de ajutor umanitar în enclava palestiniană, transmite EFE, care citează martori oculari. Sute de voluntari şi camioane stau la coadă pentru a putea intra în Gaza dinspre Rafah, […]
Egiptul a fost de acord să permită accesul camioanelor cu ajutoare în Gaza

Până la 20 de camioane – dintr-un convoi care așteaptă de zile întregi la punctul de frontieră închis – vor putea intra în Gaza, a anunțat președintele american Joe Biden. Egiptul este de acord să permită accesul camioanelor de prim-ajutor în Gaza. Anunțul a fost făcut de Joe Biden în Air Force One, avionul care […]