Haos în Senat, după votul privind consumul de alcool pe stadioane. „Nu am mai văzut așa ceva de când sunt în Parlament”

În plenul Senatului, dezbaterea și votul pentru un proiect de lege care ar permite consumul de alcool pe stadioane în anumite condiții au degenerat într‑un scandal, iar ședința a fost suspendată temporar după ce parlamentarii au părăsit sala, nemulțumiți de rezultatul și desfășurarea votului, potrivit Hotnews. Votul controversat și procedura criticată Proiectul de lege urmărește […]
Știri din capitalele Europei, 11 februarie

PE SCURT: Economia Greciei crește peste media UE, însă mulți cetățeni resimt presiunea chiriilor mari și a veniturilor insuficiente, pe fondul unui deficit major de locuințe. Compania olandeză Heineken anunță până la 6.000 de concedieri la nivel global din cauza scăderii cererii de bere. Premierul Suediei cere UE să se concentreze pe relansarea competitivității economice, […]
Surpriză majoră! Arabia Saudită relaxează restricțiile privind achiziția alcoolului. Țara are un singur magazin

Mai mulţi diplomaţi şi locuitori din Arabia Saudită au declarat pentru AFP că ţara a relaxat regulile care permit anumitor străini cu permise de şedere speciale să cumpere alcool, cel mai recent semn de deschidere în regatul conservator. AFP a intervievat doi diplomaţi şi doi locuitori, care au confirmat că, cel puţin de vineri, deţinătorii […]
Ministrul Educaţiei: Suntem peste media europeană la alcool, fumat şi dependenţa online. Nu avem specialişti suficienţi

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a comentat rezultatele studiului european ESPAD 2024 privind consumul de alcool, tutun şi alte droguri în rândul adolescenţilor. „Consumul de droguri în România, în şcoli este sub media europeană, dar asta pe noi nu ne încălzeşte foarte mult, că este totuşi un nivel mult prea mare faţă de cât […]
Robert Cazanciuc: ‘Legea Anastasia’ a salvat vieți și sunt convins că o va face în continuare

Numărul de decese pe șosele în accidente provocate din cauza consumului de alcool sau droguri a scăzut în mod repetat în ultimii doi ani de când funcționează ‘Legea Anastasia’, a declarat, marți, senatorul PSD Robert Cazanciuc, care a susținut că au fost salvate practic peste 100 de vieți. ‘Astăzi se împlinesc doi ani de la […]
Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool s-au dublat în ultimii 30 de ani, avertizează experţii

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool au crescut în ultimele decenii, chiar dacă mortalitatea generală indusă de cancer este în scădere, atrag atenţia experţii. În SUA, aceste decese aproape s-au dublat în ultimele trei decenii, crescând de la 12.000 în 1990 la peste 23.000 în 2021, în ciuda scăderii generale a mortalităţii prin […]
Taxele pe alcool, țigări și benzină susțin bugetul european. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii renunță la aceste vicii?

Se poate oare simți povara păcatului într-un continent aproape lipsit de credință, așa cum este Europa zilelor noastre? Prostituția abia mai stârnește un fior în Belgia, o țară cu prostituate sindicalizate. Fumatul de cannabis este legal în Germania, dintre toate locurile posibile. Jocurile de noroc prin loterii sau aplicații mobile nu mai deranjează pe nimeni aproape […]
Majorări de accize la alcool și carburanți. Combustibilul s-ar putea scumpi cu 30 de bani/l

Guvernul pregătește o nouă majorare de accize, la alcool și carburanți, anunță premierul Ilie Bolojan. Profit.ro a anunțat recent că prețul carburanților, aflat oricum sub presiune ca urmare a evoluțiilor geopolitice, în special a anunțului posibilei închideri de către Iran a strâmtorii Ormuz, esențială pentru tranzitul de petrol și gaze, va crește cu aproximativ 30 […]
Elev de 17 ani, găsit inconștient în baia unei școli din București, cu o sticlă de alcool lângă el

Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 25 Poliţie au fost sesizaţi, prin […]
Încă o lovitură de la Trump: pregătește tarife de 200% pe alcoolul european

Președintele american Donald Trump a amenințat cu o taxă vamală de 200% pe alcoolul din țările UE, dacă UE nu elimină o „taxă vamală urâtă de 50% pe whisky”, scrie BBC. Președintele a postat pe Truth Social, spunând că această măsură ar fi excelentă pentru producătorii americani. Trump spune că, dacă o taxă vamală de 50% […]