Titlurile de stat FIDELIS atrag investiții record. Nazare: „România are potențial”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că noua emisiune de titluri de stat FIDELIS, listată joi la Bursa de Valori București, a înregistrat un interes semnificativ mai mare față de anul trecut, cu subscrieri care depășesc totalul operațiunilor anuale din 2024. „Prin acest program, statul român oferă de 4 ani instrumente sigure, accesibile și cu […]
Alexandru Mazăre, liberat condiționat, la câteva luni după fratele său, Radu Mazăre

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, a fost liberat condiționat, decizia Tribunalului Constanța fiind definitivă. Tribunalul Constanța a decis să respingă contestația formulată de DNA la decizia Judecătoriei Medgidia prin care Alexandru Mazăre putea ieși din închisoare. ”Respinge, ca […]
Constanţa: Fostului senator Alexandru Mazăre i-a fost admisă cererea de eliberare condiţionată din penitenciar

Judecătoria Medgidia a admis joi propunerea de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă a fostului senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei Radu Mazăre. Alexandru Mazăre a fost condamnat, în mai 2022, la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii în formă […]
Radu şi Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a merge la înmormântarea mamei lor

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, condamnaţi la nouă ani de închisoare, respectiv trei ani de închisoare, au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor. Cererea urmează să fie analizată de câte o comisie, iar cei doi fraţi vor afla […]
UPDATE. Alexandru Mazăre s-a predat poliţiei, în Capitală! Condamnat la trei de ani de închisoare, fratele lui Radu Mazăre nu fusese găsit acasă după emiterea mandatului

UPDATE 18.50 Alexandru Mazare s-a prezentat la sediul Serviciului de Investigații Criminale din București și urmează sa fie încarcerat în Penitenciarul Rahova. ______________________________________________________________________________ Ştire iniţială Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, condamnat, marţi, la trei ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul campusului social “Henri Coandă”, nu a fost […]
Alexandru Mazăre, fratele fostului primar Radu Mazăre, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare într-un dosar de corupție

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, la 3 ani de închisoare într-un dosar de corupție în care au mai fost implicați fostul primar al Constanței și omul de afaceri Avraham Morgenstern, potrivit minutei instanței. Procesele penale față de Radu Mazăre și omul de afaceri Avraham […]
UPDATE Fostul edil Radu Mazăre și fratele acestuia, AMÂNAȚI de ICCJ

UPDATE 15:09 Sentința în cazul fraților Radu și Alexandru Mazăre a fost amânată de către ICCJ pentru data de 28 iunie. –––––––––––- Fostul edil al orașului Constanța Radu Mazăre și fratele acestuia, Alexandru, sunt la un pas de sentința în dosarul în care sunt judecați pentru luare de mită și fals în declarații. Cei doi copii […]
Președintele PNL Constanța infirmă negocierile cu PMP: Este prematur… / EXCLUSIV

Gheorghe Dragomir, deputat și președinte al organizației județene PNL Constanța, a infirmat zvonurile conform cărora se încearcă o alianță între liberali și Partidul Mișcarea Populară pentru a obține majoritatea în Consiliul Județean. „(n.r. PMP) Deocamdată negociază cu PSD. Noi nu negociem cu nimeni până când nu avem toate datele. Este prematur să mă exprim. Nu […]
„Israel Papers”: Radu Mazăre și fratele său au tergiversat finalizarea dosarului DNA blocând documente din Israel
Radu Mazare, fost primar al Constantei, si fratele sau, senatorul Alexandru Mazare, au facut demersuri, prin intermediul avocatilor lor, cu scopul de a impiedica obtinerea de catre procurorii DNA a unor documente din Israel, fapt care a condus la tergiversarea cercetarilor in dosarul in care cei doi au fost trimisi in judecata in legatura cu […]
Noi necazuri de la DNA pentru fraţii Mazăre şi pentru Avraham Morgenstern. Ce au decis procurorii

Noi necazuri de la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru fraţii Radu şi Alexandru Mazăre, precum şi pentru afaceristul israelian Avraham Morgenstern. Află ce au decis procurorii DNA. Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro, DNA anunţă că i-a trimis în judecată pe cei trei în dosarul locuinţelor sociale din Constanţa. Redăm mai jos comunicatul referitor la primarul suspendat al […]