Alocațiile și indemnizațiile pentru părinți intră pe card din 8 mai. Beneficiarii prin poștă mai au de așteptat

alocații

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, efectuează plata pe card a alocaţiei de stat pentru copii, indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi stimulentului de inserţie, începând cu data de 8 mai. Potrivit unui comunicat al ANPIS, pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin mandat poştal, sumele vor ajunge după data […]

ANPIS: Alocațiile pentru copii, indemnizațiile de creștere, stimulentele de inserție vor fi plătite săptămâna aceasta

Alocaţiile de stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie aferente lunii martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni, a anunţat Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Plata drepturilor în conturile bancare ale beneficiarilor se va realiza pe 8 aprilie 2026. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin […]

ANPIS: Alocațiile, indemnizațiile și stimulentul de inserție vor fi virate mai devreme în februarie

Plățile aferente principalelor beneficii de asistență socială pentru luna ianuarie 2026 vor fi efectuate anticipat, direct în conturile bancare ale beneficiarilor, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Măsura este luată deoarece data obișnuită de plată, 8 februarie, cade într-o zi nelucrătoare. Astfel, alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului […]

Aproape un milion de români au cerut ajutor de stat pentru plata facturilor la energie

facturi curent

Aproape un milion de români care s-au simțit copleșiți de plata facturilor la energie electrică au solicitat ajutorul statului, arată datele Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) detaliate într-un răspuns la solicitarea Mediafax. Ajutorul se acordă pentru facturile emise începând cu consumul aferent lunii iulie, când a expirat schema de plafonare și compensare […]

Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când ajung banii

bolnavi referendum

ANPIS anunță, luni, că va vira în avans, prin agențiile teritoriale (AJPIS), sumele pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistență socială, drepturi aferente lunii noiembrie 2025. Este vorba despre alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție. Calendarul pentru plata acestor beneficii sociale a fost devansat, întrucât ele se […]

Plăţile pentru beneficiile de asistenţă socială aferente lunii octombrie. Anunț de ultimă oră de la ANPIS, finalizate

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă că au fost finalizate plăţile pentru beneficiile de asistenţă socială aferente lunii octombrie. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de ANPIS, în prima jumătate a lunii noiembrie au fost făcute plăţile pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistenţă socială – alocaţia de stat pentru […]

ANPIS: Peste 274.000 de români primesc sprijin pentru plata energiei în iulie și august. Cum se folosesc tichetele

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat, vineri, că a finalizat verificarea primelor cereri pentru tichetele de energie și a efectuat plata pentru 274.541 de beneficiari, în valoare totală de 27.384.900 lei. „Ne ținem de cuvânt: sprijinul pentru plata facturilor la energie ajunge la cei vulnerabili. Astăzi au fost plătite primele tichete […]

Acuzații grave la un centru rezidențial: copii bătuți, subnutriți și legați

Acuzaţii de rele tratamente şi condiţii deplorabile vizează un centru rezidenţial din Sibiu, unde copiii ar fi bătuţi, lăsaţi să mânânce de pe jos şi legaţi de paturi. Cei care publică imagini din centru vorbesc despre un adevărat ”iad” pe care-l trăiesc beneficiarii. Mai multe instituţii s-au sesizat şi fac controale. Agenţia Naţională pentru Plăţi […]