Peste trei milioane de concedii medicale acordate românilor, anul trecut

Facebook

Aproximativ 3.300.000 de concedii medicale au fost acordate anul trecut în ţara noastră, mult sub totalul din 2022, când au fost peste 4 milioane, iar nivelul se apropie de perioada de dinaintea pandemiei. În plus, cele mai multe au fost date pentru boli oncologice şi pentru femeile gravide. Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, […]

ANRE a aplicat amenzi de peste 37 milioane de lei, anul trecut

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 37,15 milioane de lei anul trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei. Conducerea ANRE şi membrii Comitetului de reglementare au prezentat, marţi, parlamentarilor din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului „Raportul anual privind activitatea ANRE pentru anii 2021 şi 2022”. „Printre altele, […]

La iarnă, facturile la gaze vor fi mai mici decât cele de anul trecut

Gaze

Mecansimul actual de reglementare al pieței de gaze face ca, în iarna care vine, toți consumatorii casnici de gaze naturale să plătească, aproape cu certitudine, un preț mai mic la gaze decât au plătit în iarna trecută. Facturile la gaze ale populației la iarnă vor fi mai mici decât cele plătite iarna trecută. Calcule Prețul […]