Aproape 1.400 de arme deţinute ilegal, confiscate în urma Operaţiunii Conversus condusă de Poliţia Română

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus, pentru prevenirea şi combaterea traficului cu arme, în special cele de alarmare şi semnalizare, care se pot modifica în arme letale. În total, au fost indisponibilizate 1.388 de arme deţinute ilegal. Potrivit Poliţiei Române, operaţiunea s-a desfăşurat pe parcursul anului 2023 şi începutul […]
Dan Şucu după percheziţiile de joi: Nu cunosc partea cu armele. Nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu o mitralieră

Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, referitor la dosarul care vizează membri ai galeriei FC Rapid şi ai conducerii clubului, că nu ştie ce calitate are Daniel Niculae în dosar şi că nu ştie de partea legată de faptil că la percheziţii s-au găsit inclusiv arme de […]
Daniel Niculae a fost ridicat de mascați! Dosarul în care ar fi implicat, este unul cu arme și muniții

Cutremur în Giulești: Daniel Niculae a fost ridicat de mascați! Președintele celor de la Rapid ar fi implicat într-un dosar cu arme și muniții. Acțiunea oamenilor legii ar fi avut loc chiar în dimineața zilei de joi, 14 martie 2024. La mai puțin de o săptămână distanță de la victoria de senzație din derby-ul cu […]
Europa și-a dublat importurile de arme în ultimii cinci ani

Europa și-a dublat importurile de arme în ultimii cinci ani, în principal ca urmare a războiului din Ucraina, a anunțat Institutul Internațional de Cercetări privind Pacea din Stockholm (SIPRI), transmite DPA. Un raport elaborat de SIPRI arată că importurile de arme ale statelor europene au crescut cu 94% în perioada 2019-2023 comparativ cu perioada 2014-2018, […]
Finlanda dă voie Ucrainei să folosească armele primite pentru a lovi ținte din Rusia

Ucraina poate folosi armele furnizate de Finlanda pentru a lovi ținte de pe teritoriul rusesc, au declarat înalți oficiali de la Helsinki, potrivit POLITICO. „Este o bătălie defensivă complet legitimă pe care o duce Ucraina”, a declarat Jukka Kopra, președintele comisiei parlamentare finlandeze pentru apărare. Ministrul finlandez al Apărării, Antti Kaikkonen, a declarat că țara […]
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor avea dreptul să poarte arme

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că inspecţiile antifraudă vor fi făcute nu de către inspectorii de la nivelul regionalelor ANAF, ci de la nivel judeţean, pentru eficientizarea activităţii. În plus, inspectorii antifraudă vor fi ”militarizaţi”, ei urmând a purta armă. ”Avem această noutate, să zicem, pentru militarizarea inspectorilor antifraudă. Trebuie să spun că noutatea […]
Borrell le cere „de urgență” țărilor UE să facă mai mult pentru a oferi ajutor Ucrainei: „E nevoie de cantități enorme”

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a cerut celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să facă mai mult pentru a trimite muniţii în Ucraina, care suferă de o penurie de arme în lupta sa împotriva invaziei Rusiei, relatează AFP şi EFE, citate de Agerpres. „Soldaţii ucraineni sunt hotărâţi să lupte, dar au nevoie de […]
Borrell îndeamnă SUA să livreze mai puţine arme Israelului: „Să prevenim uciderea oamenilor”

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a sugerat luni Statelor Unite să livreze mai puţine arme Israelului dacă sunt de părere că există prea mulți morţi de partea palestiniană, relatează AFP, citată de Agerpres. „Dacă credeţi că sunt ucişi prea mulţi oameni, poate ar trebui să oferiţi mai puţine arme, pentru a preveni uciderea atâtor oameni. […]
Timiş: Arme şi muniţie, găsite în casa unei femei de 75 de ani

Poliţiştii şi procurorii au fpcut 11 percheziţii ăntr-un dosar de camătă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În casa unei femei de 75 de ani, anchetatorii au găsit mai multe arme şi muniţie, iar fiul ei este acuzat de camătă şi de ameninţarea celor care nu plăteau. O tânără de 29 de ani, care încasa […]
Operatorul centralei nucleare Cernavodă vrea instructori noi pentru paznicii înarmați, după ce mulți s-au pensionat

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, vrea să contracteze servicii de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, pentru personalul de specialitate de la centrală, respectiv pentru circa 50 de persoane de la Serviciul Protecție Fizică și Informații Clasificate al CNE Cernavodă, relevă date analizate de Profit.ro. ″Pentru […]