Românii fără asigurare vor avea acces gratuit la investigații medicale importante

medic familie doctor consult

Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii pentru depistarea precoce a afecțiunilor oncologice și la servicii de confirmare a diagnosticului. Aceasta se datorează unei hotărâri adoptate recent de Executiv, conform Agerpres. Astfel, odată diagnosticați cu o formă de cancer, acești pacienți vor fi tratați gratuit în cadrul Programului Național de Oncologie. Investigații oncologice pentru persoanele […]

Șoferii români care vor plăti mai mult pentru asigurarea RCA! Decizia va fi luată astăzi

Legea RCA ajunge astăzi la vot final în plenul Senatului. După ce, săptămâna trecută, senatorii au amânat un raport în comisiile de specialitate, astăzi este așteptat raportul în comisiile juridică și economică reunite, iar apoi votul în plenul Senatului. Astfel, polița auto obligatorie urmează să se scumpească pentru cei care au amenzi sau pentru cei […]

În Bucureşti şi Ilfov, cele mai multe case asigurate facultativ

voluntari case

Regiunea de dezvoltare formată din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov conducea, în primul semestru al anului trecut, în clasamentul regiunilor cu cele mai multe locuinţe protejate printr-o asigurare facultativă, conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Potrivit comunicatului, aproape 2 din 5 locuinţe din acest areal […]

Atac cibernetic la Camera Deputaţilor

Camera Deputaților / Facebook

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a reiterat, marţi seara, că „nu are atribuţii de administrare sau de asigurare a securităţii cibernetice” a sistemului informatic al Camerei Deputaţilor. „În contextul declaraţiilor transmise astăzi de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, referitor la responsabilitatea instituţiei noastre cu privire la atacul cibernetic asupra sistemului informatic al Camerei Deputaţilor, […]

Lege: Rase de câini pentru care trebuie făcută asigurare

Rase de câini pentru care trebuie făcută asigurare – lege în vigoare. Proprietarii de câini din anumite rase sunt obligați să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de animalele lor. Printre rasele pentru care trebuie să se plătească ”RCA-ul pentru câini” se află și unele prezente des, pentru pază, în ferme, […]